Având în vedere restricțiile privind cheltuielile publice, Primăria orașului Ovidiu a reușit să strângă din sponsorizări 229.000 lei, sumă ce a acoperit integral bugetul necesar pentru a face o bucurie celor 3.911 de persoane.
”Cu această ocazie mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă această acțiune și suntem mândri că mediul privat a răspuns cu promptitudine nevoilor comunității, la solicitarea dlui primar George Scupra.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Primăriei Ovidiu.
Astfel, fără să cheltuiască bani din bugetul local, cadouri au ajuns la :
– 1519 copii de la creșă, grădinițe și școli gimnaziale, unde au oferit pachete cu dulciuri
– 166 de cadre didactice și personalul auxiliar al unităților de învățământ
– 1200 de pensionari cu pensie mai mică sau egală cu 1400 lei
– 40 de persoane de peste 60 ani, fără venituri
– 460 de persoane cu dizabilități (grad de handicap I, II și III ), atât copii cât și adulți
– 26 persoane încadrate din punct de vedere legal ca asistați sociali
– 500 de persoane defavorizate cu situații familiale dificile
– 15 sportivi și 2 antrenori din cadrul Clubului Sportiv Ovidiu, cu rezultate deosebite, la secțiile de haltere și karate, prin participarea la campionate mondiale și naționale
– aproximativ 800 de copii ce au vizitat Casa lui Moș Crăciun au primit dulciuri și fotografii gratuite.
”Consider că empatia, bunătatea și iubirea de oameni trebuie să primeze în orice perioadă a anului, nu numai de sărbători și sunt fericit că împreună cu echipa am reușit să aducem zâmbete pe chip dar și în case. Urez cu această ocazie, tuturor, Crăciun Fericit și La mulți ani!“, a precizat primarul George Scupra.