Connect with us

Actual

(Foto şi video): Accidente cu repetiţie la locurile de joacă din Constanţa

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În această dimineaţă, la ora 9.10, un părinte din Constanţa a făcut o sesizare la OPC potrivit căreia copilul său, în vârstă de doi ani şi jumătate, a fost accidentat – pe data de 29 aprilie – în locul de joacă amenajat în portul Tomis. Concret, copilul a căzut printre scândurile lipsă de la tobogan.  Imediat după primirea reclamaţiei, directorul Horia Constantiescu s-a deplasat în zonă pentru a vedea cu ochii săi cum arată parcul în care s-a rănit micuţul.

Potrivit directorului Constantinescu, la faţa locului  a constatat că acolo există un afiş pe care scrie: “Atenţie, accesul interzis în acest spaţiu. Acest loc de joacă este în curs de reabilitare iar folosirea elementelor deteriorate se face pe proprie răspundere”.

Autorităţile locale spun că acest afiş este postat de multă vreme, dat fiind faptul că locul de joacă urmează a fi reabiliatat şi a fost închis încă din luna septembrie a anului trecut. Cu toate acestea, banda galbenă care ar fi trebuit să limiteze accesul copiilor în zonă a fost ruptă de mult. De asemenea, şi afişul care există acum acolo nu avea cum să reziste din toamnă, dat fiind vremea care a fost. Chiar şi ploaia de azi ar fi lăsat semne pe el.

CJPC Constanţa a făcut déjà mai multe adrese pe care le-a înaintat Primăriei Constanţa şi aşteaptă răspuns. Până atunci, nu se pot stabili nici un fel de sancţiuni.

Reamintim că, în urmă cu trei zile zile, doi copii din cartierul CET au ajuns la spital după ce s-au accidentat într-un loc de joacă.

 

Doi copii au ajuns la spital dintr-un loc de joacă din zona CET! Din fericire, aveau traume uşoare

Constanța: Inevitabilul s-a produs! Un copil de 4 ani a căzut printre scândurile unui tobogan rupt din Portul Tomis

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Un constănțean a vrut să introducă în țară zeci de parfumuri din Turcia

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în țară parfumuri în valoare de aproximativ 30.000 de lei, ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 13.12.2018, în jurul orei 05.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Astfel, lucrătorii noștri au descoperit ascunse în bagajul personal al cetăţeanului român S.E., în vârstă de 53 de ani, cu domiciliul în municipiul Constanţa, 45 flacoane cu parfum, ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat parfumurile din Turcia, cu scopul de a le comercializa în România, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate.

Produsele, în valoare de aproximativ 30.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Năvodari: Bărbat reținut pentru că și-a bătut nevasta! Aceasta l-a reclamat la poliție

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, o tânără din Năvodari a fost bătută de soțul ei. În urma bătăii primite, femeia – care are numai 23 de ani -s-a dus glonț la poliție și a depus plângere împotriva bărbatului.

Urmare a acestei reclamații, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au probat activitatea infracțională a soțului acesteia, în vârstă de 24 de ani, care este acuzat că și-a agresat soția în zilele de 25 noiembrie și 12 decembrie a.c.

Polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză, domiciliat în orașul Năvodari, pe o perioadă de 24 de ore și îl vor prezenta pe data de 13 decembrie a.c. instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un recidivist liberat recent din penitenciar, reținut pentru șantaj! Vezi de făcuse

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, 12 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au realizat un flagrant, în zona Gării C.F.R. din Constanța, în urma unei sesizări primite de la o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, care primise amenințări de la un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Constanța.

Respectivul bărbat îi ceruse persoanei vătămate, în mod insistent, întreținerea de relații sexuale, după ce discutaseră în prealabil pe o rețea de socializare. Flagrantul a fost realizat în jurul orei 14.00, iar în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii constănțeni l-au reținut pe o perioadă de 24 de ore pe bărbat, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, fiind introdus în arestul IPJ Constanța.

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii constănțeni îl vor prezenta în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul în cauză este recidivist, fiind liberat din penitenciar la data de 23.10.2018, după ce fusese condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru comiterea unei alte infracțiuni de șantaj.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: