Connect with us

Actual

(FOTO) Sute de pompieri din 23 de județe ale țării vor fi detașați pe litoral

Publicat

la

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 550 de pompieri din 23 de județe ale țării vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa cu efective și mijloace specifice  de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Pentru evitarea evenimentelor deosebite și menținerea gradului de siguranță a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de  prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor. În acest sens, începând cu data de 04 iunie, prima serie de specialiști din unitățile subordonate IGSU a fost detașată pe litoral pentru susținerea activităților de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanța. Echipele de specialiști vor fi schimbate la fiecare două săptămâni și își vor desfășura activitatea în perioada iunie – august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a  turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din  județul Constanța, au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
  • 8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;
  • 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 64, km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.

***

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

În zonele unde au fost înregistrate, în ultimii ani, cele mai multe situații de urgență, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirgiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării măsurilor de prim ajutor: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi. Programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00. Lângă corturi staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim ajutor;

Intervențiile la incendii și alte situații de urgență sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;

Pe durata sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de șase ambarcațiuni deservite de scafandrii de la inspectoratele pentru situații de urgență din țară;

Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, în fiecare sfârșit de săptămână din perioada sezonului estival, intervenția în situații de urgență pe autostrada A2 se asigură prin intermediul punctelor de lucru operaționalizate după cum urmează:

-ISU Bucureşti-Ilfov: un punct de lucru la km 19, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare;

-ISU Călăraşi : două puncte de lucru: unul în localitatea Lehliu-Gară, la km 64, dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor și cel de-al doilea în localitatea Drajna, la km 105, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor;

-ISU Ialomiţa: asigură intervențiile cu o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare, amplasate la Staţia de Pompieri Feteşti, lângă Autostrada A2 – Km 142.

Date statistice Litoral 2021

În perioada sezonului estival 2021, personalul ISU Constanţa şi cel detaşat a participat la 7.114 intervenții, dintre care 6.710 intervenţii SMURD și 404 incendii. De asemenea, intervenţia operativă a personalului angrenat în misiuni a dus la salvarea a 65 de persoane de la înec. De asemenea, în aceeași perioadă, la nivelul județului Constanța au fost organizate și executate 483 controale de prevenire. Pe timpul controalelor au fost aplicate 2.769 sancțiuni contravenționale, dintre care 2.282 avertismente și 487 amenzi în cuantum de 733.800 lei.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Curse speciale gratuite pe traseul Poarta 1 – Portul Militar Constanța

Publicat

la data de

Scris de

Mâine, 13 august, în intervalul orar 9:00 – 17:00, CT BUS pune la dispoziția publicului călător două autobuze ce vor efectua curse speciale gratuite pe traseul Poarta 1 – Cuibul Reginei (Portul Militar Constanța) și retur.

Cele 2 autobuze vor asigura transportul către și de la festivitățile prilejuite de ,,Ziua Porților Deschise în Portul Militar”.

Reamintim că mâine, în portul militar Constanța, publicul este invitat, în intervalul orar 9.00-17.00, la Ziua Porților Deschise, unde vor putea fi vizitate nave militare, un elicopter Puma Naval, expoziții de tehnică și armament, standuri cu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ, iar pasionații de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spațiu special amenajat de echipa World of Warships.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Florin Vizan, noul director general al Portului Constanța

Publicat

la data de

Scris de

Florin Vizan va fi, începând cu data de 16 august, noul director general  al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime  SA.

În data de 15 august, îi expiră mandatul de director general lui Florin Goidea. Potrivit surselor noastre, el va ocupa funcția de director adjunct.

Aceste decizii au fost luat astăzi, în cadrul Consiliului de Administrație al CNAPMC.

Florin Vizan, susținut de PSD,  a fost director general al DRDP Constanța, funcție în care a fost numit în data de 26 mai a.c.

În perioada guvernării PDL, Vizan s-a aflat la conducerea Petromin, APC, Oil Terminal.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident rutier între Mihail Kogălniceanu și Ovidiu. Sunt implicate un camion și un autoturism

Publicat

la data de

Scris de

Azi, în jurul orei 13.15, pe DN 2A, între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un camion și un autoturism.

La fața intervin următoarele resurse: un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD.

Știre în curs de actualizare.

Update: În urma accidentului, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, și-a pierdut viața. Alte două persoane, ambele de 55 de ani, au fost transportate conștiente la spitalul județean Constanța.

Foto: ISU Constanța

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: