Conecteaza-te cu noi

Administratie

(foto) Un cocktail în cinstea turismului de la Marea Neagră

Published

on

Între 15 şi 18 noiembrie 2018, în Pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, va avea loc ediţia aniversară a Târgului de Turism al României.

Pentru prima dată, Consiliul Județean Constanța are stand la târgul de turism, anunță Horia Marius Țuțuianu, președintele administrației județene. Țuțuianu a informat că instituția a cărei activitate o coordonează prezintă obiectivele tuistice din județ și pe cele din stațiunile de la Marea Neagră.

“Împreună cu Ministrul Turismului, Bogdan Trif, am inaugurat, astăzi, standul Consiliului Județean Constanța, la Târgul de Turism al României. Varietatea formelor de relief, siturile arheologice, muzeele, mănăstirile, dar și tradițiile unice pe care le gasiți aici, fac din Dobrogea o regiune unică în România. Am convingerea că dezvoltarea industriei turistice se poate realiza doar cu susținerea autorităților locale, prin promovarea întregii regiuni. Vreau ca județul Constanța să aibe o cât mai mare expunere, iar numărul turiștilor să crească”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Alături de Țuțuianu se află ministrul Turismului, Bogdan Trif, primarul din Limanu (localitate de care aparține din punct de vedere administrativ Vama Veche, cea mai cautată destinație de vacanță din acest an), Daniel Georgescu, plus oficiali din conducerea Camerei de Comerț a României, dar și cunoscutul fotbalist Ciprian Marica.

Standul dedicat Consiliului Județean Constanța reunește atât reprezentanți ai instituțiilor subordonate, autorități locale, producători, precum și tour operatori specializați pe litoralul românesc. Printre co-expozanți se regăsesc: Muzeul de Științe ale Naturii Constanța, Muzeul de Istorie și Arheologie, Primăria Constanța, Primăria Limanu, dar și Primăria Cernavodă.

Advertisement

Agențiile de turism din întreaga țară își prezintă, în aceste zile, ofertele. Sunt promovate pachete de vacanță în țară și în străinătate, cu reduceri semnificative, potrivit celor oficialilor din domeniu.

Astfel, peste 210 companii vor expune pe o suprafață de peste 10.000 de mp și vor întâmpina vizitatorii cu: pachete turistice avantajoase, asigurări de călătorie şi alte servicii complementare: transport, bilete de călătorie etc, reduceri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice, accesorii utile, unice, moderne şi adaptabile, în funcţie de tipul şi scopul călătoriilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions