Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO+VIDEO) Acțiune de amploare în municipiul Constanța. Au fost date amenzi de peste 110.000 de lei

Published

on

În cursul nopții trecute, 22/23 ianuarie a.c., în intervalul orar 20.00-01.00, polițiști din cadrul secțiilor de poliție urbană și ai Biroului Rutier Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

La activități au participat peste 70 de polițiști, fiind legitimate aproximativ 600 de persoane și controlate 405 autovehicule.

În urma acțiunii, au fost aplicate 277 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 110.000 de lei, dintre care 200 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 și 58 la O.U.G. 195/2002.

Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier (conducere sub influența băuturilor alcoolice). De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere.

Advertisement

Polițiștii au constatat faptul că pe terasa mai multor localuri (pe b-dul Mamaia, pe b-dul Alexandru Lăpușneanu, pe strada București,) se află clienți și se efectuează acte de prestări servicii în spațiu închis. Administratorii acestor localuri au primit fiecare amendă în valoare de 2.000 de lei.

De asemenea, au fost găsite mai multe localuri în care se aflau clienți în spațiul închis. Este vorba despre un bar situat pe Aleea Garofiței, unul pe strada Mircea cel Bătrân, unul pe strada Traian, un altul pe strada Ștefan cel Mare, unul pe strada Prislop, iar altul pe bulevardul Aurel Vlaicu. Și adminsitratorii acestora au fost amendați, fiecare cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 5 au constatat faptul că, în incinta unei stații peco de pe bulevardul Aurel Vlaicu, se efectuează acte de prestări servicii în spațiu închis.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, potrivit Legii nr. 55/2020.

De asemenea, a fost identificat și un conducător auto care a urcat la volan după ce a băut foarte mult.

Advertisement

Polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un bărbat, de 65 de ani, care a condus un autoturism pe strada Micșunelelor din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions