Conecteaza-te cu noi

Politica

(FOTO-VIDEO) Cum arată proiectul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Constanța

Published

on

De ce NU are Constanța spital de pediatrie? Este o întrebare care a fost ridicată de mii de părinți din județ. Promisiuni pentru construirea unui spital de copii au fost cu duiumul, dar până în prezent nimeni nu a făcut mai nimic în acest sens. Primii care au venit cu un proiect concret sunt cei de la PRO România, care au prezentat, astăzi, într-o conferință de presă, planul pentru construirea unui Spital Clinic de Urgență pentru Copii Constanța.

Acesta ar urma să fie construit în curtea Spitalului Județean și va fi format din două imobile, un P+3 și un P+5, cu o capacitate de minim 150 de paturi, care să fie destinat copiilor de toate vârstele. Proiectul a fost prezentat de secretarul general adjunct al PRO România, Răzvan Filipescu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, și de coordonatorul PRO România pentru județul Constanța, deputatul Mircea Dobre, candidat la funcția de primar al municipiului Constanța. Cei doi au spus că spitalul de pediatrie este o necesitate reală și urgentă, motiv pentru care se impune încă de pe acum să fie demarate procedurile pentru construirea și funcționarea acestuia.

„Unitatea se va întinde pe o suprafață desfășurată de aproximativ 13.258,00 mp, cu o capacitate de 120 de paturi, destinate copiilor de toate vârstele per toate specialitățile, precum – Nefrologie, ORL, Ortopedie, Cardiologie, Neurochirurgie, Neurologie și Psihiatrie, Chirurgie Generală, Medicină de Urgență, Infecțioase, Oftalmologie, Endocrinologie și Dermatologie. La nivelul subteran (2 subsoluri) se vor amenaja un număr de 382 de locuri de parcare necesare personalului medical și vizitatorilor. Pe lângă standardele și dotările medicale contemporane, clădirea trebuie să fie una „verde” și să prezinte surse alternative de energie, cum sunt pompele geotermale sau panourile solare, sisteme inteligente de încălzire şi iluminare, faţade inteligente care includ sisteme de umbrire menite să reducă consumul de energie, staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice. Clădirea trebuie construită în așa fel încât să consume cât mai puțină energie și să fie prietenoasă cu mediul, protejându-l prin soluțiile tehnice și energetice folosite.“, spune Răzvan Filipescu.

Advertisement

Proiect vital pentru județ!

Candidatul PRO România pentru CJ Constanța a afirmat că cel mai important la acest spital de pediatrie va fi medicina de urgență.

„Ne dorim să realizăm acest spital pentru copii. Ne vom lupta toată echipa PRO România pentru realizarea acestuia. Este proiectul nostru de suflet. Propunem o construcție modernă, cu parcare subterană, o clădire care, pe lângă dotările medicale moderne și contemporane, trebuie să fie verde, prietenoasă cu mediul și care să prezinte surse alternative de energie, să fie dotată cu sisteme de iluminare inteligente, cu sisteme de umbrire, menite să reducă consumul de energie, și o zonă de agrement dedicată copiilor, unde să fie în siguranță. Nu ca acum, când se plimbă dintr-o secție în alta, de la un etaj la altul, expunându-se numeroaselor riscuri pe care le prezintă Spitalul Județean. De asemenea, ne dorim ca această clădire să fie independentă de Spitalul Județean, pentru că vrem să mutăm și partea de tomografie și de RMN în subsolul acestei clădiri.“, a spus Răzvan Filipescu.

De ce este atât de necesar?

Deputatul Mircea Dobre, a declarat, la rândul său, că se vorbește în România de un sistem performant de sănătate, care nu înseamnă doar construcția unui spital care să rezolve problema sănătății.

Advertisement

„Vorbesc în calitatea mea de candidat la funcția de primar al municipiului Constanța, pentru că și acest spital va fi pe zona UAT Constanța. Sănătatea pleacă de la momentul în care aduci spații verzi în oraș, aduci o sistematizare a orașului și, bineînțeles, finalizezi cu construcția unui spital modern. Cel puțin măcar pentru copii să existe această variantă, dacă pentru adulți nu se poate. De ce este atât de necesar Spitalul pentru copii? În primul rând, pentru că suntem în secolul XXI, iar copiii nu trebuie să se mai amestece cu adulții la Urgență. Este o nenorocire! În primul rând, vorbim de la chestiunile psihice, până la cele legate de sănătate. Un copil are o imunitate scăzută față de un adult. Automat, poate lua alte boli. Amprenta la sol pentru spitalul de pediatrie va fi de 2.553 de metri pătrați, care există în stânga Spitalului Județean. Nu există comunicare între cele două unități, pentru că dacă ar comunica, putem infecta și spitalul de urgență pentru copii. Asta pentru că am înțeles și eu de prin popor că există o bacterie în Spitalul Județean și că această unitate ar trebui, teoretic și practic, dărâmată. Dar, înainte să dărâmi un spital județean, trebuie să pui ceva în loc, în altă parte. După cum se știe, este un ordin al ministrului Sănătății care spune că nu poți construi un spital la o anumită distanță de locuințe. Noi de aceea am propus ridicarea unei unități spitalicești pentru copii lângă actualul spital județean“, a spus Mircea Dobre.

Candidatul PRO România la Primăria Constanța a afirmat că proiectul Spitalului pentru copii trebuie pus în aplicare cât mai urgent posibil.

„Lumea trebuie să înțeleagă un lucru: ACUM ORI NICIODATĂ! Noi suntem mai mult decât în al 12-lea ceas, suntem într-o criză totală, pentru că trebuie să luăm în calcul și sezonul estival, când aproape se dublează populația municipiului Constanța. Asta înseamnă că, la mare, vin părinți cu copii. Cred că, de data aceasta, acest trinom toxic PSD-PNL-PMP, care în mare parte dintre ei au condus destinele acestui județ timp de 30 de ani, trebuie să ia lucrurile în serios. Eu vorbesc de partide, dar, de fapt, eu vorbesc de niște cetățeni care au confiscat aceste partide, au pus mâna pe ele și își urmăresc doar interesele personale, fără să vină să realizeze un proiect pentru Constanța. Nu există nici măcar o propunere pentru construirea unui spital. Ce s-a discutat în Parlament pe această temă este doar un teatru.“, a punctat Dobre.

Deputatul de Constanța a afirmat că face apel către Primăria Constanța ca măcar acum în al 12-lea ceas să elibereze un certificat de urbanism, pentru a demara procedurile în vederea construirii acestui spital de copii. „Obligația obținerii avizelor revine tuturor celor care conduc administrația publică locală și județeană. Dacă nu sunt în stare să facă documentațiile, să ne de-a nouă celor de la PRO România împuternicirea de a ne apuca de treabă. Duc până la capăt acest proiect, indiferent de dificultăți, care apar inevitabil. Mulți fug de muncă și așa au făcut toți cei care au condus județul și municipiul în ultimii 30 de ani.“ Mircea Dobre a fost completat de Răzvan Filipescu care a spus că mulți au venit doar cu lozinci, dar fără să prezinte un proiect clar.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions