Conecteaza-te cu noi

Administratie

(foto + video) DJ 224 Medgidia – Tortoman – Siliștea, dat în folosință. Lucrările au costat peste 50 de milioane de lei

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, au inaugurat astăzi tronsonul de drum reabilitat, de pe DJ224 între localitățile Medgidia – Tortoman – Siliștea.

Lucrările de reabilitare au început în anul 2009, în urma semnării contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Au fost însă oprite.

În anul 2016, acest proiect era blocat de mai bine de un an. Împreună cu Lucian Lugoci am reușit deblocarea acestuia și finalizarea lucrărilor în mai puțin de douăsprezece luni. Eforturile au fost consistente, mai ales în contextul în care, în momentul în care am decis să deblocăm acest proiect, RAJDP era în insolvență. Printr-un management eficient, nu numai că am rentabilizat Regia, dar, iată, că se finalizează proiecte de infrastructură importante pentru locuitorii județului Constanțaa declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Potrivit proiectului, pe acest tronson de drum au fost turnate două straturi de covor asfaltic, au fost pietruite acostamentele, s-au refăcut podurile și terasamentele precum și marcajele și indicatoarele rutiere. Prin reabilitarea segmentului Medgidia – Tortoman – Siliștea s-a urmărit: creșterea capacității portante a sistemului rutier în corelare cu traficul actual și de perspectivă, creșterea vitezei de circulație a vehiculelor, precum și creșterea lățimii părții carosabile de la 6m la 6,5m.

Advertisement

Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 54 milioane lei.

Tot astăzi, președintele Consiliului Județean Constanța a efectuat o vizită de lucru la Stația de preparare asfalt – Cuza Vodă.

„La preluarea mandatului această stație se afla în situația de a fi preluată de firma de leasing. Am considerat-o de importanță vitală pentru Regie și am reușit să o salvez prin plata a 4 rate (septembrie – decembrie 2016). Ea poate fi numită și inima Regiei. Salvând statia de asfalt – Cuza Vodă am început rentabilizarea RAJDP. Acum, este o stație funcțională, modernă, performantă și generatoare de venituri ” a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Stația de preparare asfalt – Cuza Vodă asigură necesarul pentru realizarea lucrărilor în județul Constanța la un preț mai mic decât cel de achiziție din surse externe. Aceasta produce mixturi asfaltice atât pentru Regie, cât și pentru vânzarea către terți.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions