Conecteaza-te cu noi

Actual

(Foto+Video):Trei persoane și-au pierdut viața în accidentul rutier de la ieșirea din Ovidiu

Published

on

În cursul acestei seri, la ora 18.26, a fost dat un apel la telefonul de urgență 112 prin care se anunța că, pe DN2A, la ieșirea din orașul Ovidiu spre Lumina a avut loc un foarte grav accident rutier.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Constanța, respectiv două Saj C2 și o ambulanță Saj B2, cu medici. De asemenea, au ajuns la Ovidiu și un echipaj de Descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și mai multe echipaje ale Poliției Rutiere.

Acolo s-a stabilit că în acest accident rutier au fost implicate două mașini.  Echipajele de ambulanță au constatat că, în urma impactului violent, două femei care se aflau într-un autoturism Hyundai, una de 61 și cealaltă de 31 de ani, au decedat pe loc. De asemenea, unei fetițe care se afla în aceeași mașină i s-a făcut zeci de minute protocol de resuscitare însă, din păcate, a fost declarată decedată și ea.

La spital a ajuns cea de-a patra victimă a acestui dramatic eveniment rutier, o femeie în vârstă de 44 de ani, cu traumatism cranio cerebral și fractură de membru superior.

Advertisement

Cozile de mașini formate în zonă au fost foarte mari și asta dat fiind faptul că circulația pe ambele sensuri de mers a fost blocată.

La ora 19.10, pe site-ul Infotrafic a fost postat următorul anunț: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN2A (E87), la ieşirea din localitatea Ovidiu către Lumina (judeţul Constanţa), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului, două persoane au decedat, iar alta a suferit leziuni foarte grave. Circulaţia auto este oprită pe ambele sensuri. Este de precizat că la ora la care se posta acest anunț, una dintre echipele medicale făcea protocol de resuscitare pentru fetița de trei ani.

Din păcate, ulterior și ea a încetat din viață.

Potrivit IPJ Constanța, autoturismul marca Mercedes se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanța. Pe podul rutier din zona localității Ovidiu a pătruns pe contrasens și a acroșat cu partea stângă față autoturismul Hyundai care se deplasa regulamentar dinspre Constanța către Mihail Kogălniceanu.

În urma impactului autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat. Din păcate, în urma accidentului, a rezultat decesul conducătoarei auto, a unui minor de 3 ani (copilul acesteia), mama conducătoarei auto și rănirea unei alte femei.

Advertisement

Update: Tânăra de 31 de ani locuia în Constanța împreună cu fiica ei de 3 ani. În mașină cu ele se afla și mama, respectiv bunica, în vârstă de 61 de ani, care locuia în comuna Nicolae Bălcescu din județul Tulcea.

Șoferul are 33 de ani, este din orașul Negresti-Oaș, județul Satu Mare, și emana halenă alcoolică.

 

Accident rutier cu victime încarcerate în sensul giratoriu de la ieșirea din Ovidiu

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions