Conecteaza-te cu noi

Administratie

Germanii ne învață cum putem salva Zona Peninsulară!

Published

on

Sala pictată a Muzeului de Artă Populară din Constanța a găzduit astăzi cea de-a treia întâlnire a grupului de lucru ULG „URBACT Local Group”, din cadrul Proiectului european “ALT/BAU–Transfer Networks Alternative Building Activation Units”, program la care Constanța a aderat alături de alte cinci orașe europene. Proiectul reprezintă o reţea de transfer prin care, timp de doi ani, toate orașele participante împărtășesc idei, soluții, dar și modele de succes prin care au reuşit să dea o a doua șansă clădirilor istorice degradate. Ghidul în tot acest proiect este orașul Chemnitz din Germania unde a fost înființată o agenție care unește autoritățile locale cu proprietarii, investitorii și utilizatorii clădirilor istorice, pentru a găsi împreună soluții de salvare a acestor imobile.

În acest sens, la nivelul municipiului Constanța a fost creat un grup de lucru local, denumit ULG URBACT local Group care conectează autoritățile locale cu proprietarii, investitorii și asociațiile de proprietari din zona Peninsulară. Membrii ULG au discutat astăzi despre obiectivele proiectului dar și despre crearea unei baze de date urbane care va sta la baza gestionării clădirilor din centrul istoric, din punct de vedere arhitectural, urbanistic și funcțional.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions