Update: Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, au fost transportate la spital 9 victime:
– din microbuz: 1 victimă inconștientă (intubată), 4 cu TCC, TCF și 3 cu traumatisme minore;
– din autoturism 1 victimă de sex feminin cu traumatism ușor la membrul inferior stâng (șoferul autoturismului).
Știre inițială: Astăzi, 19 octombrie, a avut loc un accident rutier produs între un microbuz și un autoturism pe DN22 , la ieșire din localitatea Lumina spre Tulcea.
La fața locului intervin pompierii ISU Constanța cu o mașină de stingere 2 echipaje SMURD și 3 ambulanțe, respectiv 2 Saj B2 și o Saj C2.
Din primele informații, sunt 10 persoane implicate, dintre care 5 victime. Una este inconștientă.
Persoană inconștientă a fost preluată de echipajul Smurd C și transportată la spital.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, 9 victime au fost transportate la spital: o victimă inconștientă cu politraumă majoră și 8 conștiente cu diferite traumatisme.
Oficial din partea IPJ Constanța
Astăzi, 19 octombrie, în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina.
Din primele informații, se pare că impactul s-ar fi produs între un microbuz și un autoturism.
La acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, iar polițiștii aflați la fața locului acționează pentru fluidizarea și redirecționarea circulației pe rute alternative.
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.