Conecteaza-te cu noi

Actual

Grav accident rutier la ieșirea din Ovidiu spre Lumina. Circulația este îngreunată

Published

on

În cursul acestei dimineți, la ieșirea din orașul Ovidiu către Lumina a avut loc un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 2A a avut loc o coliziune frontală între 2 autovehicule. Circulația rutieră este oprită pe sensul către Ovidiu, valorile de trafic fiind ridicate.

La locul intervenției s-au deplasat 1 autospeciala de stingere, 1 descarcerare, 2 echipaje SMURD B și 1 ambulanță din cadrul serviciului județean de ambulanță.

Au fost 2 autoturisme implicate, cu 3 victime, din care una încarcerată.

Advertisement

Toate cele 3 victime, conștiente, cooperante, au fost transportate la spitalul județean Constanța cu două echipaje SMURD B și o ambulanță din cadrul serviciului județean de ambulanță.

Potrivit dr. Claudia Tatarici, din cadrul Serviciului de Ambulanță, la spital au fost transportate două femei și un bărbat. Una dintre femei are traumatism cranian grav, traumatism de membru superior, iar ceilalți doi au traumatism de membru superior.

Știre în curs de actualizare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions