Conecteaza-te cu noi

Actual

Grevă de avertisment la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Published

on

Angajații Complexului Muzeal de științe ale  Naturii au intrat în această dimineață în grevă de avertisment din cauza salariilor insuficiente pentru un trai decent.

Directorul CMSN Constanța, Adrian Bilba, a declarat: ”Am venit în 2012 ca manager la Delfinariu Constanța și de atunci încasările și numărul de vizitatori s-a triplat în condițiile în care personalul este același, posturile fiind blocate în sistemul public, iar salarizarea a crescut minimal, ceea ce a facut in continuare să avem salarii nete undeva sub 1200 de lei la foarte mulți dintre angajați.

Este, după părerea mea, inadmisibil ca un muzeu de o importanță județeană, dar care se adresează în timpul sezonului estival tuturor turiștilor ce vizitează Constanța, personalul muzeului să fie tratat de către legislația românească astfel.

Mai mult, noua lege a salarizării a eliminat posibilitatea accesării unor sporuri de condiții periculoase, vătămătoare sau grele de muncă. Aceste sporuri se obțin în cadrul muzeelor de importantă județeană foarte dificil numai după ce
demonstrezi că anul precedent ai avut boli profesionale sau accidente de
muncă.

Advertisement

Acesta este motivul pentru care salariații de la CMSN Constanța au o revendicare importantă salarială, iar din acest punct de vedere au tot sprijinul meu ca director al instituției. Ca exemplu, numai în ultimele doua zile, la caserie și-au dat demisia două persoane din 6, ele având un salariu de 1100 de lei – din care se rețin și sume pentru garanție, ajungând să ducă acasă 900 de lei – insuficient pentru un trai decent.”, a declarat managerul Adrian Bâlbă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions