Conducerea minorităților naționale din Parlament nu a impus o direcție privind moțiunea de cenzură și votul va fi „la liber”, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. Grupul minorităților are în total 17 aleși, iar în acest moment fiecare vot poate conta pentru răsturnarea sau păstrarea actualului Guvern.
Matematica voturilor venite de la minorități
Voturile minorităților naționale ar putea fi decisive pentru actualul Guvern. Surse din cadrul grupului parlamentar au declarat pentru Digi24.ro că liderii nu au impus o direcție de vot în vederea moțiunii de cenzură de marți, având în vedere că „părerile în acest moment sunt împărțite“. Astfel, s-a decis un „free vote” (vot la liber n.red), au explicat aceleași surse, care au mai precizat că, în acest moment, conducerea nu ar fi putut să se impună pentru a stabili o direcție, având în vedere că „unii sunt cu o parte, alții cu cealaltă parte”.
„E foarte greu să luăm o decizie în aceste condiții. Există un atașament din partea unora pentru o anumită tabără”, au mai explicat voci din rândul grupului minorităților, lăsând de înțeles că unii aleși ar merge mai degrabă pe varianta PSD. Astfel, cele 17 voturi de care dispune grupul minorităților la Camera Deputaților vor merge atât spre susținerea cabinetului Bolojan, dar și spre debarcarea acestuia.
Vă recomandăm și:
Mai mulți parlamentari aleși pe listele POT anunță că NU vor vota moțiunea PSD – AUR