Conecteaza-te cu noi

Actual

Guvernul a majorat bursele sociale ”Bani de liceu”! Vezi cât vor primi elevii

Published

on

Guvernul a majorat bursele sociale „Bani de liceu”, iar elevii vor primi lunar ajutor de 250 de lei.

”În şedinţa de Guvern de astăzi, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială <Bani de liceu>, deci e vorba de o suplimentare. Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Potrivit acestuia, a fost majorat în şedinţa de Guvern şi plafonul maxim de acordare a bursei pe membru de familie.

”De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, anume salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions