Conecteaza-te cu noi

Actual

Iar se strică vremea! Vezi ce informare meteorologică a fost emisă

Published

on

În cursul zilei de azi, la ora 14.00 a fost emisă o informare meteorologică, valabilă de mâine dimineață, de la ora 5.00 și până pe data de 23 ianuarie, ora 14.00.

Potrivit acesteia, vremea se schimbă și vom avea parte de ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, de intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și polei.

În intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.

Începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Advertisement

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions