Conecteaza-te cu noi

Actual

Iată cum va fi vremea în toată țara până la Florii

Published

on

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În prima săptămână, vremea se va răci treptat, astfel încât de la temperaturi maxime de 19…21 de grade, în medie, specifice primelor 3 zile de prognoză, media temperaturilor maxime se va situa pe 13 aprilie în jurul a 13 grade. Ulterior, până în jurul datei de 17 aprilie, aceeași medie va crește doar cu aproximativ 2 grade, însă spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de 18…19 grade, în medie. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media lor fiind în scădere spre 2…3 grade în intervalul 16-18 aprilie, iar apoi în creștere până la 5…6 grade, în diminețile de 20 și 21 aprilie. Va ploua aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, iar în intervalul 9-13 aprilie, ploile se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi local mai însemnate cantitativ.

CRIŞANA

Advertisement

În prima săptămână, vremea se va răci treptat, astfel încât de la temperaturi maxime de 19…21 de grade, în medie, specifice primelor 3 zile de prognoză, media temperaturilor maxime se va situa pe 13 aprilie în jurul a 12 grade. Ulterior, până pe 17 aprilie, aceeași medie va crește doar cu 1…2 grade, însă spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de 18…19 grade, în medie. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media lor fiind în scădere spre 1…2 grade în intervalul 16-18 aprilie, iar apoi în creștere până la 5…6 grade, pe 20 și 21 aprilie. Va ploua aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, iar în intervalul 9-13 aprilie, ploile se vor semnala pe arii mai extinse și pot fi local mai însemnate cantitativ.

TRANSILVANIA

Vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 17…18 grade, în primele 3 zile de prognoză, până în jurul a 11 grade în intervalul 14-16 aprilie. Apoi această medie va fi în creștere, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de 16…17 grade, în medie. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media lor fiind în scădere, mai însemnată în intervalul 15-18 aprilie, când va putea coborî sub pragul de îngheț, însă ulterior se estimează că va crește până la 1…2 grade, în diminețile de 20 și 21 aprilie. Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, cu o probabilitate de apariție mai ridicată în intervalul 9-13 aprilie, când local pot fi moderate cantitativ.

MARAMUREŞ

Vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 19…20 de grade, în primele 2 zile de prognoză, până în jurul a 11 grade în intervalul 13-16 aprilie. Apoi această medie va fi în creștere, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de 17…18 grade, în medie. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media lor fiind în scădere, mai însemnată în intervalul 15-18 aprilie, când va putea coborî sub pragul de îngheț, însă ulterior se estimează o crește până la 3…4 grade, în diminețile de 20 și 21 aprilie. Se vor semnala precipitații, predominant ploi, cu o probabilitate de apariție mai ridicată în intervalul 10-13 aprilie, când local și temporar cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

Advertisement

MOLDOVA

Procesul de răcire a vremii din intervalul 10-15 aprilie va determina scăderea mediei temperaturilor maxime de la 19 la 10 grade. Începând din data de 16 aprilie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni se va reveni treptat la un regim termic normal, astfel încât media maximelor termice urmează să atingă valoarea de 17 grade pe 20 și 21 aprilie. Media minimelor termice va scădea până la 0 grade în 16 aprilie, iar ulterior va crește, până la finalul intervalului de prognoză, spre 4…5 grade. Temporar vor fi precipitații, predominant ploi în general slabe, cu o probabilitate mai mare de apariție în intervalele 9-11 și 12-14 aprilie.

DOBROGEA

În perioada de până la 12 aprilie, temperaturile maxime vor avea medii de 14…15 grade, apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii aprilie. Ulterior va urma un proces de răcire, astfel încât, pe 15 aprilie, media temperaturilor maxime urmează să atingă 9 grade, iar până pe 21 aprilie ea va crește spre 15…16 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul temperaturilor minime va avea o evoluție asemănătoare și anume media acestora va fi de 7…8 grade până pe 14 aprilie, apoi va scădea până la 3 grade pe 16-17 aprilie, iar până pe 21 aprilie ea va crește spre 6…7 grade. Va ploua aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, iar în intervalul 9-14 aprilie, ploile se vor semnala pe arii mai extinse și temporar pot fi moderate cantitativ.

MUNTENIA

Advertisement

În perioada de până la 12 aprilie, temperaturile maxime vor avea medii de 16…17 grade, apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii aprilie. Ulterior va urma un proces de răcire, astfel încât, pe 15 aprilie, media temperaturilor maxime urmează să atingă 11 grade, dar până pe 21 aprilie se estimează că va crește spre 18…19 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul temperaturilor minime va avea o evoluție asemănătoare și anume media acestora va oscila ușor în jurul a 7 grade până pe 14 aprilie, apoi va scădea până la 2 grade pe 16-17 aprilie, iar până pe 21 aprilie ea va crește spre 4…5 grade. Temporar vor fi ploi, cu o probabilitate mai mare de apariție în intervalul 9-14 aprilie, când local și temporar vor fi moderate cantitativ.

OLTENIA

Procesul de răcire a vremii din intervalul 10-15 aprilie va determina scăderea mediei temperaturilor maxime de la 17 la 11 grade. Începând din data de 16 aprilie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni se va reveni treptat la un regim termic normal, astfel încât media maximelor termice urmează să atingă valoarea de 18 grade pe 20 și 21 aprilie. Media minimelor termice va scădea până la 1 grad în 17 aprilie, iar ulterior va crește, atingând la finalul intervalului de prognoză 4…5 grade. Va ploua aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, iar în intervalul 9-10 aprilie și 11-14 aprilie, ploile se vor semnala pe arii mai extinse și temporar vor fi moderate cantitativ.

LA MUNTE

Procesul de răcire a vremii din intervalul 10-15 aprilie va determina scăderea mediei temperaturilor maxime de la 9 la 2 grade. Începând din data de 16 aprilie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni se va reveni treptat la un regim termic normal, astfel încât media maximelor termice urmează să atingă valoarea de 8 grade pe 20 și 21 aprilie. Media minimelor termice va scădea sub 0 grade în data de 12 aprilie, atingînd -6 grade pe 16 aprilie, iar ulterior va fi în creștere și la finalul intervalului de prognoză va atinge 0 grade. Se vor semnala precipitații, predominant ploi, cu o probabilitate de apariție mai ridicată în intervalul 9-14 aprilie, când local și temporar cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions