Conecteaza-te cu noi

Actual

IGPR: Amenzi de 15.000.000 lei aplicate ieri de poliţişti

Published

on

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost aplicate 6.690 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, în cursul zilei de ieri, 7 aprilie, peste 13.400 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprjiniți de aproape 4.000 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, și jandarmi și efective ale M.Ap.N.

Advertisement

În ultimele 24 de ore, 440 de autovehicule (cu 1.302 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.

Au fost verificate 53.205 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină.

Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 9 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 6.690 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 15.000.000 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.624 de intervenții la evenimente, dintre care 2.191 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 210 acțiuni.

Advertisement

97 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și o persoană urmărită a fost depistată.

În trafic, polițiștii au constatat 67 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 124 de permise și retrase 89 de certificate de înmatriculare.

“Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă –  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.”, precizează Biroul de presă al IGPR.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions