Actual

În această minivacanță, 1300 de trenuri vor circula zilnic

Aug 11, 2017 Maria Ionescu

În aceste zile, dat fiind faptul că astăzi e vineri iar apoi urmează patru zile libere, traficul pe calea ferată este foarte aglomerat.Toate trenurile care vin spre mare (dar și cele care pleacă spre munte) sunt arhipline. În aceste condiții, CFR Călători a transmis următorul comunicat de presă: În contextul unui trafic crescut prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, OPERATIV, capacități (vagoane și trenuri) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități.

Personal feroviar de conducere (Sucursale și Central) de serviciu si personal de execuție suplimentat

Pentru această perioadă, CFR Călători suplimentează și personalul în marile gări, la casele de bilete, pentru preluarea fluxului de călători și limitează vânzarea biletelor fără loc, astfel încât să se evite supraaglomerarea vagoanelor și suprasolicitarea sistemelor de climatizare. De exemplu în Gara de Nord, în perioada 11-15 august vor lucra zilnic între 25 și 28 de casieri. Persoane din Conducerile Sucursalelor din teritoriu și Central sunt de serviciu pentru organizare și luare de decizii operative.

Trenuri suplimentare în 15 august

Față de graficele zilnice de circulație, în data de 15 august 2017 vor circula suplimentar: Un tren InterRegio, Mangalia (plecare 16:50) – Constanța (sosire 18:17/ plecare 18:51) – București Nord (sosire 21:46), Un tren Regio, Cacica (plecare 14:00) – Suceava Nord (sosire 14:49), Două trenuri Regio, Dej – Cluj Napoca, Un tren InteRegio, Dej –Gherla și retur, Un tren InteRegio, Dej – Iva Mică

Programul agențiilor de voiaj

Agențiile de voiaj CFR care se află în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina și Iulius Mall vor fi deschise în data de 15 august și vor respecta programului de lucru al acestora, iar restul agențiilor vor fi închise. În Depouri și Revizii de Vagoane se fac verificări suplimentare la instalațiile de climatizare pentru diminuarea și evitarea defectărilor de natură tehnică. Cu toate acestea, pot apărea situații neprevăzute și disfuncționalități la temperaturi extreme de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius.

Pregătiri cu stocuri de apă pentru situații speciale

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul avertizărilor meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.  Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri și în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!