Ca urmare a accidentului rutier din data de 1 ianuarie a.c., Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 1 ianuarie a.c., în jurul orei 00.05, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că un polițist din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție ar fi condus autospeciala pe strada Prelungirea Liliacului și ar fi acroșat un pieton.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din cercetările efectuate rezultă că pietonul, un bărbat, de 41 de ani, s-ar fi aflat pe mijlocul carosabilului.
Echipajul de poliție se afla în timpul executării serviciului și nu avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Accidentul s-a produs în condiții de ceață densă și vizibilitate sub 30 de metri.
Polițistul a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezența a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Ilustrativ