Advertisement
Categories: Actual

În perioada 8-10 septembrie, mare târg de produse tradiționale! Vedeți unde se desfășoară și cine participă!

În perioada 8-10 septembrie, pe platforma Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole din zona campusului universitar (platforma/parcarea din fața corpului B, Aleea Universității, nr.1) se va desfășura prima ediție (ediție pilot) a Târgului Național de produse tradiționale. Acest eveniment este organizat de către Asociația Țăranii Dobrogeni, în parteneriat cu Inomar Cluster, Universitatea Ovidius Constanța, Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale, Primaria Ovidiu si Moesis by Angelo. In cadrul Targului Național de Produse Tradiționale, ediția I, Constanța vor participa producatori, membrii ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, din județele, Alba, Arad, Sibiu, Maramureș, Oradea, Suceava, Hunedoara, Vâlcea, Bistrița, București, Dolj, Sălaj, Argeș. Pe durata celor trei zile de desfasurare a evenimentului vor avea loc spectacole/reprezentații artistice ale etniilor dobrogene. Cum printre organizatori se numără și Primăria Ovidiu, am contactat biroul de presă pentru a obține mai multe informații referitoare la acest eveniment. George Drăgan ne-a declarat că deja au început să contacteze producătorii din Ovidiu, Poiana și Culmea pentru a participa. ”Noi vom avea un stand cu Primăria, unde vom promova producătorii locali.”, ne-a declarat George Dreăgan. Acest târg poate deveni unul din evenimentele fanion ale Dobrogei, îmbogățind cu noi oportunități de sprijin producătorii/fermierii din regiune și oferind consumatorilor produse naturale, de bună calitate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Bărbatul care s-a îmbrâncit cu polițiștii într-o scară de bloc din Constanța a fost reținut

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus, în cursul… Read More

10 ore ago

Șoferița care a intrat cu mașina într-un parapet din Mamaia Nord a refuzat testarea cu aparatul etilotest

În această dimineață, 11 februarie, a avut loc un accident rutier în Mamaia Nord, str.… Read More

11 ore ago

(SURSE) Percheziții DNA la Spitalul Medgidia în legătură cu lucrări atribuite direct unui ”prieten” al primarului Valentin Vrabie

Procurorii DNA  Constanța au descins, ieri, la Spitalul Municipal Medgidia, într-o percheziție autorizată de instanță,… Read More

12 ore ago

Inspectorii ITM Constanța au identificat peste 700 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare

In perioada 1-31 ianuarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat  activitatea de verificare și… Read More

13 ore ago

Lucrări de modernizare pe calea ferată din județul Constanța. Vezi care este termenul de finalizare

La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, au demarat lucrările de modernizare la calea ferată… Read More

14 ore ago