Connect with us

Actual

În plin scandal legat de regulamentul de parcare, polițiștii locali au aplicat sancțiuni de peste 27.000 de lei în numai o zi

Publicat

la

În plin scandal pe marginea proiectului de regulament de parcare în orașul Constanța, polițiștii locali împart amenzi în stânga și în dreapta pentru opriri și staționări neregulamentare. Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare de 27.750 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice. Și asta numai într-o singură zi. În total, în baza O.U.G. nr. 195/2002R, au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 27.750 lei și 195 puncte de penalizare. Ca urmare a staționării neregulamentare, în cazul a 10 autovehicule s-a dispus ridicarea acestora de pe partea carosabilă a drumului public.

Comments

comments

Actual

(VIDEO) ÎPS Teodosie a contestat Decizia de carantinare a DSP București. Vezi ce motive a invocat

Publicat

la data de

Scris de

ÎPS Teodosie a contestat azi Decizia de carantinare a DSP București.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, astăzi, 25 ianuarie a fost depusă la Judecătoria Constanța acțiunea de contestare a Deciziei DSP București de confirmare a carantinării IPS Teodosie, prin avocatul Chitic Mircea-Victor-Daniel.

”S-a cerut, pe de o parte, suspendarea efectelor Deciziei DSP, iar pe de alta, anularea ei.

Ce motive se invocă.

  1. Actul emis de DSP București nu este semnat de nimeni, nu indică o persoană împuternicită și asumată de a emite un act administrativ și nu are completate cu date câmpurile special destinate identificării persoanei. Ca atare el nu este temeinic, nu îndeplinește condițiile formale impuse de lege și nu are legalitate Adică el NU EXISTĂ. Prin însăși natura sa, Decizia de Confirmare a Carantinării trebuie semnată de către persoana împuternicită, căci actul semnării reprezintă manifestarea sa de voință în sensul restrângerii drepturilor și libertăților prevăzute de Constituția României – libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea cultelor și dreptul la muncă. Fără semnătură, actul nu are autenticitate, conform normelor de drept.
  2. Actul DSP nu este motivat de fapt și de drept, deoarece la art.4, lit. i din Hot. CNSU 2/7.01.2022 se prevede excepția suspendării pentru persoanele care sosesc din state terțe, care participă la evenimente culturale, artistice sau de divertisment, și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării.
  3. În plus, acțiunea contestă decizia carantinării preventive a celor ce revin în țară, care sunt presupuși ca persoane care riscă să infecteze pe alții. Din moment însă ce testele medicale negative autorizate arată că nu există risc epidemiologic, pentru ce mai sunt carantinați cei testați negativ? În acest fel, carantinarea devine lipsită de motivație.

În acțiuni motivate asemănător, Judecătoria Sector 5 București și Tribunalul Prahova au admis contestațiile și au anulat deciziile de suspendare.”, a precizat Eugen Tănăsescu.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

RAEDPP închide temporar Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie

Publicat

la data de

Scris de

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța informează că accesul vizitatorilor în Țara Piticilor – Parc Tăbăcărie nu este permis în cursul zilei de astăzi. Măsura a fost luată pentru ca butaforiile folosite la Sărbătorile de iarnă să poată fi demontate în condiții de siguranță. Totodată, începând de miercuri, 26.01.2022, parcul de distracție revine la vechiul program de funcționare, specific perioadei de iarnă. Astfel, Țara Piticilor va fi deschisă vizitatorilor zilnic, între orele 09:00 – 19:00.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Angajații Polaris M Holding au împrăștiat material antiderapant pe străzile Constanței

Publicat

la data de

Scris de

Având în vedere că la Constanța a nins în timpul nopții, utilajele de deszăpezire ale Polaris M Holding au împrăștiat material antiderapant pentru ca arterele rutiere să fie curate și să se poată circula în condiții de siguranță, informează Primăria. Angajații societății de salubrizare continuă să degajeze zăpada din stațiile de autobuz, trecerile de pietoni, trotuarele, pasajele și scările de acces către acestea. În acest moment se circulă în condiții bune pe toate arterele din municipiu. Facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă, notează Primăria

Amintim agenților economici și asociațiilor de proprietari că, în conformitate cu HCL 77/2021 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, au obligația de a elibera zăpada de la intrarea în magazine și de pe trotuarele din dreptul imobilelor și să o depoziteze în așa fel încât circulația rutieră și cea pietonală să nu fie afectate, mai notează sursa citată.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: