Actual

Surpriza unui constănțean în Slovenia! Taximetriștii nu iau șpagă iar polițiștii nu au pistol decât tip radar!

Mar 26, 2018 Maria Ionescu

Fiecare român care iese din țară, indiferent spre ce destinație europeană s-ar îndrepta, are un prim șoc, așteptat sau nu. Totul este diferit față de România: sunt șosele asfaltate, autostrăzi în perfectă stare, clădiri curate și renovate, există coșuri de gunoi peste tot, toate străzile sunt luminate etc.

Lucrări există peste tot însă sunt foarte bine delimitate astfel că nu afectează cu nimic plimbarea localnicilor și a turiștilor. Când plouă, la noi sunt foarte multe zone în care ești nevoit să porți cizme de cauciuc pentru a ajunge cu pantofii curați acolo unde îți dorești să ajungi. Și la ei plouă, numai că nu sunt pe nicăieri noroaie.

Iar azi am găsit un comentariu al lui Paul Constantin Cojocaru, fondator al Terapia 3C România, care a ajuns într-un orășel din Slovenia. Iată ce scrie: ”De cum am urcat în taxi, la aeroport, șoferul mi-a spus că Slovenia e o țară foarte sigură, fără infractori și că singurele pistoale, pe care le folosesc polițiștii, sunt cele tip radar. Tot drumul mi-a vorbit despre țara lui și despre ce pot vedea, ce pot mânca și ce pot vizita în Bled. 30 min, cât a durat drumul, nu a tăcut. La sfârșit, fără sa-i cer, mi-a dat bon și factura și a refuzat bacșișul. La prima vedere, Bled pare o superbă stațiune de munte. Din cauza că avionul a avut întârziere, am ratat întâlnirea cu primarul localității.”

În România, urcând într-un taxi te poți trezi că șoferul fumează sau că se plânge că nu-i ajung banii și că trăiește foarte greu aici și  ar vrea să plece, din nou, în Italia, unde muncea foarte mult dar reușea să strângă bani, sau care înjură pe toată lumea sau sparge semințe sau, sau, sau…. Fiecare dintre cititori a avut parte măcar o data de o astfel de companie.

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!