Conecteaza-te cu noi

Actual

În vecinătatea pieței din Tomis III, cașcaval vândut din portbagajul mașinii

Published

on

În cursul zilei de ieri, în timpul unei acțiuni în zona pieței agroalimentare din Tomis 3, organizate pentru combaterea comerțului stradal neautorizat din perimetrul cuprins între bulevardul Tomis, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Soveja, polițiștii locali au depistat, la intervale orare diferite ( 12.32, respectiv 16.50), o persoană de sex masculin, în vârstă de 46 de ani care comercializa în mod ilegal și în condiții improprii bucăți de cașcaval fără documente de proveniență.

Produsele alimentare erau oferite spre vânzare dintr-o sacoșă de plastic, respectiv 7 bucăți. Polițiștii locali au constatat că vânzătorul ambulant mai avea depozitate în portbagajul unui autoturism alte 138 de bucăți, în greutate de circa 500 grame fiecare.

Persoana depistată a fost sancționată contravențional cu amendă totală de 10.000 lei.

Potrivit DGPL, amenda a fost dată în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

În același timp, a fost dispusă și sancțiunea complementară de confiscare a bunurilor destinate/folosite la săvârșirea contravenției, respectiv: 145 de bucăti de cașcaval fără documente de proveniență și depozitate în condiții improprii comercializării.

Advertisement

”Pe această cale, recomandăm cetățenilor să se alăture demersurilor polițiștiilor locali pentru eradicarea comerțului ambulant și să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitatare și comercializare și nu poate elibera bon de casă prin care să fie justificata tranzacția comercială, existând riscul achiziționarii unor produse neconforme care pot afecta sănătatea.”, precizează Biroul de presă al Direcției Poliția Locală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions