Conecteaza-te cu noi

Actual

Încă 35 de izolete româneşti au fost recepţionate de către MApN

Published

on

În cursul zilei de ieri, a fost recepţionat cel de-al 3-lea lot de sisteme de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici, a precizat Biroul de presă al MApN prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES.
O comisie de recepţie, formată din specialişti ai Departamentului pentru armamente şi ai Direcţiei Medicale a M.Ap.N., s-a aflat la sediul operatorului economic S.C. STIMPEX S.A, unde a recepţionat al treilea lot de 35 de izolete de concepţie şi producţie românească.

Producţia acestora va continua şi în cursul săptămânii viitoare pentru livrarea lotului nr. 4, reprezentând restul de 20 de izolete din totalul de 100 comandate de către M.Ap.N. Sistemele de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC recepţionate vor fi distribuite, prin Direcţia medicală, sistemului medical naţional.

Precizăm că sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă.

Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate.

Advertisement

Proiectul de cercetare-dezvoltare a fost derulat de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, şi Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, aflat în subordinea Direcţiei Medicale a MApN.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions