Conecteaza-te cu noi

Justitie

Încă o amânare în dosarul retrocedărilor. 31 mai este data la care magistrații ar urma să se pronunțe!

Published

on

Pronunțarea în dosarul retrocedărilor din municipiul Constanța a fost amânată pentru data de 31 mai. La această dată, magistrații s-ar putea pronunța în dosarul în care un număr de 37 de inculpați sunt judecați de presupusa restituire și atribuire a unor suprafețe de teren intravilan în Constanța și stațiunea Mamaia.

Prejudiciul în acest dosar se ridică, potrivit calculelor procurorilor la aproximativ 114 milioane de euro, din această suma 77,77 de milioane de euro reprezentând prejudiciul în dauna statului, iar 36,16 milioane de euro înseamnă prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

Amintim că, pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.  Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care Nicuşor Constantinescu – fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică, Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii, Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions