Conecteaza-te cu noi

Actual

Încă un martor din dosarul locuințelor ieftine de la Constanța a dispărut

Published

on

Unul dintre avocații fostului primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a anunțat, astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție că judecătorii au constatat că un martor care trebuia să fie audiat la acest termen, Julien Starosta, fost angajat al firmei Shapir Structures, nu a fost găsit la domiciliu, existând informaţii că el a plecat din ţară şi s-a angajat în străinătate.

Declarația vine după ce fratele fostului primar, Alexandru Mazăre, și el acuzat de fapte de corupție ar fi trebuit să se prezinte la Instanța supremă unde era programat un nou termen în dosarul privind construirea locuințelor sociale în campusul Henri Coandă din municipiul Constanța. Același avocat a anunțat că Alexandru Mazăre este plecat în vacanță în Madagascar și revine pe 10 ianuarie în țară.

Un alt inculpat în proces este omul de afaceri Avraham Morgenstern, dispărut de 8 luni din România și care a fost prins în Argentina, de unde autoritățile române încearcă operațiunile de extrădare.

Amintim că la finalul anului trecut, Radu Mazăre nu s-a prezentat să semneze controlul judiciar la IPJ Constanța și atunci s-a aflat că ar fi plecat în Madagascar pe 25 decembrie 2017, unde intenționează să ceară azil politic. Anunțul a fost făcut chiar de fostul edil al Constanței, printr-o scrisoare adresată autorităților din România. De asemenea, este important să amintit și că Radu Mazăre a fost trimis în judecată în acest dosar în aprilie 2016 pentru luare de mită și fals în declarații. Alexandru Mazăre, este acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, iar Avraham Morgenstern este judecat pentru dare de mită. Acuzaţiile au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social “Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

Advertisement

sursa foto: Ziua de Constanta

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions