Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Incendii în județul Ialomița. Zeci de hectare de vegetație uscată și miriște de grâu au fost cuprinse de flăcări

Published

on

incendiu pompieri

În ultimele 72 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 11 incendii de vegetație uscată și miriște de grâu, care au afectat aproximativ 40 de hectare de teren.

În urma cercetărilor efectuate, cauzele probabile de producere a acestor incendii au fost stabilite ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise, precum și folosirea intenționată a unei surse de aprindere.

An de an, ne confruntăm cu numeroase incendii de vegetație uscată și miriște, cele mai multe fiind provocate de acțiuni iresponsabile sau de neglijență. Din păcate, mulți dintre cei care recurg la astfel de practici nu conștientizează consecințele pe care le pot avea asupra propriei vieți, a comunității și a mediului înconjurător.

Pericolul este unul real. Flăcările se propagă cu rapiditate, iar în numeroase situații incendiile izbucnesc în apropierea locuințelor, a drumurilor de circulație sau a fondului forestier, existând un risc major de producere a unor pagube materiale importante și chiar de pierdere a unor vieți omenești.

Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. De aceea, este bine să vă informați dinainte asupra pericolelor cu care vă puteți confrunta și să vă însușiți măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

Măsuri pentru preîntâmpinarea incendiilor

Pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație aveți în vedere următoarele măsuri:

  • Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • Supravegheați permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
  • Strângeți și depuneți toate resturile numai în locuri special amenajate;
  • Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
  • Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
  • Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
  • Informați-vă și respectați măsurile stabilite de autorități;
  • Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112;

”Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.

De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Informare și Relații Publice din cadrul ISU Ialomița.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions