Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu devastator la Arhiepiscopia Tomisului. Intervin zeci de pompieri cu mai multe echipaje

Published

on

În această seară, 15 octombrie, la mansarda sediului Palatului Arhiepiscopiei din Constanța a izbucnit un incendiu violent. Flăcările s-au extins spre acoperișul instituției de cult, care a luat foc cu repeziciune.

În jurul orei 22.00, la fața locului au fost solicitați pompierii, care s-au deplasat cu mai multe echipaje de intervenție pentru a stinge  focul.

Din primele informații, incendiul s-a produs din cauza unei lumânări lăsată aprinsă nesupravegheată la ultimul etaj.  Acoperișul este din lemn, vântul bate tare, iar extinderea flăcărilor s-a produs foarte repede.

O parte din acoperiș a căzut, mistuit de flăcări.

Advertisement

La mansarda palatului se află chiliile călugărilor, însă aceștia s-au evacuat la timp.

Update: Pentru stingerea incendiului a fost solicitat sprijin din partea pompierilor din județele Tulcea și Ialomița. De acolo au fost trimise două echipaje de stingere cu apă și spumă.

Update2: Potrivit ISU Constanța, incendiul a fost localizat în jurul orei 00.02. Acesta s-a produs pe o suprafață aproximativă de 800 mp.

”La ora 21.52 de minute prin apel 112 am fost solicitați să intervenim la un incendiu izbucnit la mansarda Arhiepiscopiei din Constanța. La locul solicitării au fost alocate șapte autospeciale cu apă și spumă, cinci autospeciale de lucru la înălțime, o descarcerare, patru echipaje SMURD, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, iar de la primărie și de la doi operatori privați din Constanța au venit în sprijin trei cisterne cu apă și o autospecială de stingere cu apă și spumă. De la ISU Tulcea și ISU Ialomița au venit câte o autospecială de stingere cu apă și spumă și câte o autospecială de lucru la înălțime, dar acestea au rămas în subunitățile noastre, pentru asigurarea altor intervenții, în caz de nevoie.

La locul intervenției nu au fost victime care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital. Incendiul a fost localizat la ora 00.02 minute. În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafață de 800 metri pătrați. La ora 1.27 minute incendiul a fost lichidat, dar echipajele au rămas la locul solicitării, pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative.” , a declarat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

Advertisement

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, incendiul a afectat 800 mp, mansarda clădirii Palatului Arhiepiscopal a ars în întregime.

”Din fericire, focul nu s-a extins la etajele inferioare. Focul a fost controlat de pompieri și nu avem victime – asta este partea bună a tragediei. Avem însă pagube materiale. În zilele următoare le vom evalua. Când a izbucnit incendiul aveam personalul monahal de la catedrală care era la etajele superioare. Ei inițial au încercat să stingă incendiul cu stingătoarele din dotare. Nu au reușit și au sunat imediat la pompieri, iar apoi s-au autoevacuat. Pompierii au venit imediat și, din nefericire, condițiile meteo, vântul care bătea la înălțime, acolo este un curent destul de mare, a favorizat extinderea incediului. La ora actuală, incendiul este lichidat aproape în totalitate. Mai sunt pompieri care acționează în partea de sus a clădirii pentru a izola ultimele flăcări foarte mici și s-a trecut la inventarierea clădirii de către specialișiti.”, a precizat pentru ziarul Ordinea.ro preotul Eugen Tănăsescu.

Știre în curs de actualizare.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions