Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu devastator la Lumina. Fumul s-a văzut și din Constanța

Published

on

În această dimineață, în localitatea Lumina, pe strada Iuliu Maniu, nr.38, a fost înregistrat un incendiu devastator la o fabrică de vopseluri. Pompierii au fost solicitați să intervină printr-un apel telefonic la 112, dar au ajuns mult mai târziu decât se așteptau cei aflați în dificultate. La fața locului s-au deplasat mai întâi patru, iar apoi șase autospeciale de stingere și o autospecială de cercetare CBRN, destinată intervenției în caz de accidente nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat. Cu toate că echipele de intervenție au fost numeroase, stingerea incendiului s-a dovedit a fi greoaie, din cauza vântului puternic, care a întețit flăcările și le-au ajutat să se extindă rapid, dar și a fumului înecăcios. Mai mulți martori aflați în zonă au declarat că s-ar fi auzit și câteva explozii, probabil de la niște butelii de aragaz aflate la fața locului, după care totul a fost cuprins de flăcări. Aceștia au mai declarat că propietarul depozitului ținea și animale în zonă.

Tot martorii au spus că incendiul ar fi pornit de la iarba uscată, iar în două minute, din cauza vântului, toată platforma a fost cuprinsă de foc. Verdictul final îl vor da, însă, specialiștii ISU Dobrogea. La momentul declanșării incendiului, în zonă se aflau 10 persoane care au încercat să stăpânească flăcările dar au renunțat foarte repede și au anunțat autoritățile. Pompierii au reuşit să protejeze clădirea de birouri din zonă, astfel încât aceasta nu a fost cuprinsă de foc. Numele societăţii care îşi desfăşura activitatea acolo este Eco Bio Magic. Până la această oră, echipele ISU Dobrogea au reușit localizarea focarului și încearcă stingerea acestuia. incendiu lumina2Flăcările au fost atât de mari și incediul așa de puternic încât s-a văzut de la foarte mare distanță, inclusiv din fața unui mare complex comercial din Constanța.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions