Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu devastator la Spitalul Matei Balș din Capitală. 4 persoane și-au pierdut viața

Published

on

În cursul acestei dimineți, puțin după ora 5.00 a izbucnit un incendiu devastator la Spitalul Matei Balș din Capitală, unitate care este suport Covid. Flăcările au cuprins un salon aflat la parterul pavilionului 5. Zeci de ambulanțe au fost trimise la fața locului. Peste 100 de pacienți au fost evacuați și au fost transportați la alte unități medicale.

Din păcate, 4 persoane și-au pierdut viața – trei dintre ele au fost găsite carbonizate, iar cea de-a patra a murit după ce i-au fost aplicate, fără succes, manevre de resuscitare. La această oră, operațiunea de evacuare a pacienților din pavilionul afectat de foc s-a încheiat. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis o anchetă.

Este important de precizat că a fost declanșat planul roșu de intervenție. S-a intervenit cu zeci de echipaje de prim ajutor.

Este al doilea incendiu devastator produs într-o unitate medicală Covid. Pe 7 noiembrie 2020, la spitalul din Piatra Neamț, 10 pacienți Covid și-au pierdut viața după ce secția ATI a fost cuprinsă de flăcări. Ulterior, alte două persoane au decedat.

Advertisement

Update: Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

  • 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
  • 5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
  • 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
  • 4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
  • 5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
  • 3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
  • 4 pacienți la Spitalul „Witting”;
  • 4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
  • 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
  • 3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
  • 7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Foto: Realitatea.net

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions