Advertisement
Actual

Incendiu în Mangalia. A ars anexa unei case de pe strada 1 Mai

În cursul nopții a fost un incendiu în Mangalia, la anexa unei case situată pe strada 1 Mai, nr. 53.

La fața locului a intervenit Stația de pompieri Mangalia cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere a incendiilor și un echipaj SMURD B.

Potrivit ISU Constanța, a ars o anexă pe 200 mp, fără victime.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Senatorul Negoi: „28 de proiecte importante pentru județul Constanța, salvate de la pierderea finanțării“

Senatorul de Constanța din partea USR, Remus Negoi, spune că 28 de proiecte importante pentru… Read More

7 ore ago

Trei traficanți de droguri din Cernavodă, reținuți de anchetatorii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a… Read More

10 ore ago

Date incendiare din dosarul procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță. Cum acționau cei doi

Încep să apară noi dovezi cu privire la modul acționau cei doi procurori constănțeni, Gigi… Read More

11 ore ago

STENOGRAME. Vezi ce discuții aveau procurorul Gigi Ștefan și Daniel Learciu, consilier județean din partea PSD

Jurnaliștii de la MEDIAFAX au intrat în posesia unor stenograme cuprinse la dosar, dar și… Read More

12 ore ago

Șeful Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru, cercetat de DNA

Șeful Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru, este cercetat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial… Read More

13 ore ago

Ce spune președintele Nicușor Dan despre o nouă nominalizare a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier. Dar despre varianta Sorin Grindeanu

Președintele Nicușor Dan a subliniat, într-o conferință de presă, că nu își dorește un Guvern… Read More

13 ore ago