Un bărbat de 39 de ani a ajuns în stare gravă la spitalul județean Constanța după ce a fost snopit în bătaie pe o stradă din localitatea Cogealac. Scandalul a avut loc pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, aseară, 1 octombrie, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Cogealac, are loc un conflict între două persoane.
”Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat doi bărbați, de 33, respectiv 39 de ani, cel din urmă aflându-se în stare de inconștiență.
Din primele verificări a rezultat faptul că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 33 de ani l-ar fi agresat fizic pe cel de 39 de ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, persoana vătămată fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.”, au precizat reprezentanții poliției Constanța.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.