Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu în zona parcului eolian de la Babadag. O combină a luat foc

Published

on

În cursul zilei de azi, în jurul 13.00, salvatorii Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină la un incendiu anunţat prin intermediul numărului unic pentru  apeluri de urgență 112, care s-a produs la un utilaj agricol – respectiv o combină –  ce efectua lucrări de treierat în zona eolienelor din apropierea localității Babadag.

Au intervenit de urgență un ofițer și 5 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

La sosirea echipajului incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor și partea din spate a utilajului. Incendiul a fost localizat operativ şi stins după aproximativ 40 minute, fiind îndepărtat pericolului de propagare la culturile din apropiere.

Nu au existat victime. În urma evenimentului a ars mașina de recoltat în proporție de 35%.

Advertisement

Cauza probabilă producerii incendiului este scurtcircuit electric.

Întrucât în această perioadă se efectuează lucrări agricole ce implică folosirea utilajelor care, exploatate necorespunzător, pot provoca incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea reaminteşte agricultorilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri:

  • Tractoarele, combinele şi celelalte maşini agricole vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea produce incendii;
  • Lucrările agricole se vor efectua numai cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei;
  • Mecanizatorii şi şoferii care participă la lucrările agricole vor fi instruiţi în mod special, pentru a cunoaşte pericolele, cauzele de incendiu precum şi regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, mânuirea stingătoarelor şi modul practic de acţiune în caz de incendiu;
  • Toate maşinile şi utilajele agricole, precum şi cele care au acces în zonele cu vegetaţie uscată sau deşeuri combustibile, vor fi dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături cu coada de cel puţin 2 metri;
  • Alimentarea cu carburanţi se va face în punctele de alimentare special amenajate, fiind interzise transportul şi transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise sau confecţionate din material plastic şi alimentarea în lan sau la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de acestea, a autovehiculelor, maşinilor şi utilajelor agricole;
  • Remedierea unor defecţiuni apărute la maşinile şi utilajele agricole se va face la o distanţă de cel puţin 100 de metri faţă de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetaţie uscată;
  • La punctele de recoltare se vor asigura tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, precum şi platforme mobile dotate cu furci, cazmale, coase, găleţi, stingătoare, butoaie cu apă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions