În cursul acestei nopți, în jurul orei 00.30, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o navă ce transporta cereale, ancorată în zona Mila 35, județul Tulcea.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, un echipaj al Poliției de Frontieră, un echipaj din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Sosiți la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum, la o încăpere a navei.
Aceștia au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare.
De asemenea, pentru stingerea focului s-a folosit și remorcherul aflat în dotarea AFDJ.
După aproximativ 2 ore, incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări iar în urma focului, a ars o încăpere a navei, iar alte 5 au fost afectate, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
Sursa: ISU Delta Tulcea