Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu puternic la Medgidia. 11 ore a durat stingerea lui

Published

on

În cursul serii trecute, pompierii au fost solicitaţi să intervină la Medgidia, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe strada Republicii, în spatele firmei Iridex.

La faţa locului au intervenit 9 pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Medgidia. La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la gunoi menajer compactat.

Pentru lichidare, pompierii au acționat aproximativ 11 ore. În total au ars circa 250 tone de gunoi pe o suprafață de 500 mp. Cauza probabilă este o țigară aruncată la întâmplare.

Din păcate, nu este pentru prima oară când în acea zonă are loc un incendiu.

Advertisement

D.D., locuitor din Medgidia, a precizat că acest incendiu are legătură cu poluarea. “Acolo este efectiv groapa de gunoi a Medgidiei. La fabrica de ciment ard cauciucuri și gunoaie, deci cu toate filtrele lor de la cuptoare lumea este supusă unui risc enorm al sănătății fizice și toți tac. Cică există 2 locații cu senzori de avertizare sau mai degrabă de monitorizare a poluării dar cine trebuie nu verifică datele, după părerea mea.”, a spus D.D.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions