Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu puternic la un service auto din municipiul Constanța. 15 autoturisme au fost afectate

Published

on

uncendiu service auto

În cursul nopții trecute, un puternic incendiu s-a declanșat la un service auto din muncipiul Constanța, situat pe strada Gheorghe Haneș, nr, 47 b.

În jurul orei 24.00, militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o scară înaltă de 24 de metri și un echipaj de descarcerare.

Pompierii au constatat că incendiul s-a declanșat la o hală de aproximativ 1000 mp. Echipajele de intervenție au acționează atât din interior cât și din exterior. Incendiul se manifesta cu degajare mare de fum.

La ora 00.47  focul a fost lichidat.

Advertisement

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Oana Manoilă, în interiorul halei se aflau 15 autoturisme. În urma incendiului, un autoturism  a ars în totalitate, iar celalalte 14 au fost afectate de temperatură și de fum.

”Hala avea o suprafață de aproximativ 1000 mp, fiind afectați 650 mp din zona unde își desfășoară activitatea service-ul auto.”, a precizat Oana Manoilă.

Cauza acestui incendiu a fost un scurtcircuit electric la autoturismul care a ars în totalitate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions