Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu violent într-o localitate din județul Tulcea

Published

on

incendiu tulcea

În cursul nopții trecute, 2 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Parcheș, jud. Tulcea.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 00:30, iar când au ajuns pompierii la fața locului,  acesta se manifesta violent cu flacără deschisă la două magazii și o terasă, cu posibilitate foarte mare de propagare la o casă de locuit.

În scurt timp, pompierii au reușit să localizeze incendiul și să îi oprească evoluția, iar după aproximativ o oră acesta a fost lichidat.

”Pagubele produse au fost limitate la 2 magazii care au fost distruse in totalitate, un foișor și bunurile ce se aflau în interiorul acestora, o ambarcațiune cu motor, un peridoc și un ATV. Suprafața afectată a fost de aproximativ 100 mp.

Advertisement

Locuința din gospodărie nu a fost afectată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.”, a anunțat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

incendiu tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions