Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

Incendiu violent la o casă din Mihai Viteazu. O femeie a fost găsită carbonizată, iar soțul ei a ajuns la spital

Published

on

Un incendiu violent a avut loc în cursul nopții trecute la o casă din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța.

Pompierii au fost anunțați că arde o casă situată pe strada Căminului, nr. 1 și că sunt posibil 2 persoane surprinse în interior. La fața locului a intervenit Stația Midia cu 2 autospeciale de stingere, autosapecială de stingere la înălțime, un SMURD B2, un SMURD C și o ambulanță SAJ.

A fost scos din casă un bărbat în vârstă de peste 70 ani, dependent de oxigen, intoxicat cu fum, conștient, care a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, iar apoi a fost transportat la spital.

In interior, echipajele au găsit o persoană, sex feminin, carbonizată.

Advertisement

La ora 4.00 incendiul a fost localizat, iar la ora 6.37 a fost lichidat.

”A ars casa pe o suprafață de 60 mp (2 camere și acoperisul), o persoană de sex feminin a fost găsită carbonizată, o persoană sex masculin a fost transportată la spital, intoxicată cu fum. Persoana este conștientă, cooperantă, stabilă.”, a precizat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Cauza incendiului este în curs de stabilire.

Update: Bărbatul a fost scos din locuință chiar de viceprimarul localității Mihai Viteazu (Adrian Costache, viceprimar cu atribuții de primar), în scurt timp de la izbucnirea incendiului. Până ca edilul să intre din nou în casă pentru a o scoate și pe femeie, tavanul locuinței s-a prăbușit, iar misiunea sa a devenit imposibilă.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions