Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Incendiul de la Rompetrol Rafinare a fost stins integral

Published

on

În cursul acestei seri, Rompetrol Rafinare a anunțat stingerea integrală a incendiului de pe platforma Petromidia. Reprezentanții companiei au precizat că acest lucru a avut loc în urma intervenției prompte a echipelor de pompieri militari, asistați de pompierii de pe platforma industrială.

Prin măsurile adoptate, incidentul a fost neutralizat și nu există în acest moment nici un alt risc. Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităților și partenerilor, precum și pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident.

”Încă de la începutul incidentului, tot personalul a fost evacuat în siguranță, stabilindu-se un traseu și o zonă strictă, doar pentru accesul și intervenția echipelor de intervenție. De asemenea, procesele operaționale din rafinărie au fost oprite, sistemele de ventilație au fost pornite, pentru a elimina orice altă sursă care ar fi putut duce la propagarea incendiului.”, au precizat reprezentanții Rompetrol.

La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de specialisti care, împreună cu autoritățile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În același timp, se va realiza și o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară și o predictibilitate în ceea ce privește repornirea instalațiilor din rafinărie.

Advertisement
palaz

Compania va continua să asigure livrarea de carburanți pentru stațiile Rompetrol din Romania și regiunea Mării Negre.

Monitorizările făcute de autoritățile de mediu au relevat faptul că nu au fost depășite valorile limită, nefiind afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunile turistice din zona limitrofă).

În momentul izucnirii incendiului, în zona instalației de hidrofinare petrol motorină (HPM) se aflau 5 angajați Rompetrol Rafinare. Compania depune toate eforturile necesare pentru ca cei afectați să beneficieze de cele mai bune condiții de spitalizare și tratament al rănilor.

”În funcție de procedurile medicale și situația colegilor, analizăm și posibilitatea ca aceștia să fie transportați în unități specializate din afara țării, cu sprijinul companiei și al autorităților. Totodată, departamentul de resurse umane este în contact direct cu familiile celor afectați. Rompetrol Rafinare își oferă tot sprijinul pentru familia colegului care, din păcate, a decedat în urma incendiului. Condoleanțe familiei!”, au precizat reprezentanții Rompetrol.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions