Conecteaza-te cu noi

Administratie

Începe procesul pentru Decebal Făgădău în dosarul în care este judecat pentru vânzare nelegală de terenuri

Published

on

Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanţa a decis că poate începe judecata fostului primar al municipiului Constanţa Decebal Făgădău, într-un dosar în care este acuzat de vânzarea nelegală a unor terenuri. Este vorba despre un prejudiciu de peste 133.000 de euro, conform procurorilor DNA. În acelaşi dosar este judecat şi fostul secretar al municipiului Constanţa, Marcela Enache.

Decizia instanţei nu este definitivă și poate fi contestată de părțile implicate, caz în care dosarul va ajunge la CA Constanța!

Prin decizia dată, judecătorul de cameră preliminară a respins toate excepțiile și cererile invocate de apărătorii celor trimiși n judecată, a verificat și validat probele anchetatorilor de la DNA și a stabilit că judecata efectivă poate începe.

Tribunalul Constanţa a hotărât, luni, să respingă ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de către Decebal Făgădău şi Marcela Enache cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Advertisement

“Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 22.12.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii “, se arată în minuta instanţei de pe portal.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

DNA a decis trimiterea în judecată a fostului primar al Constanţei, Decebal Făgădu, pentru fapte comise în perioada când era viceprimar, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu şi a Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanţa, pentru complicitate la abuz în serviciu.

“În cursul anului 2015, inculpaţii Făgădău Decebal şi Enache Marcela, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa. Prin aceste demersuri inculpaţii ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se arată în comunicatul DNA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions