Connect with us

Actual

Începeți anul 2018 în Piața Ovidiu! Vedeți ce artiști vă vor delecta

Publicat

la

Primăria Municipiului Constanța invită toți constănțenii să petreacă Revelionul 2018 în Piața Ovidiu, într-o atmosferă incendiară, alături de artiști de renume – Dan Helciug, Mihail, Vița de Vie, Spitalul de Urgență și trupe de dans. La trecerea dintre ani, cei prezenți vor admira un superb spectacol de artificii ce va fi dublat de un impresionant show de lasere. Pentru ca accesul în zona peninsulară a orașului să fie cât mai facil R.A.T.C. – va asigura transportul persoanelor care doresc să participe la eveniment. Mai exact, mijloacele de transport 40, 42, 44, 48, 51, 101C, fosta linie 2, fosta linie 5 vor funcționa până la ora 02:00 și vor avea ca destinație Poarta 2. În acest context, Primăria municipiului Constanța recomandă constănțenilor care vor lua parte la evenimentele organizate în zona centrală a orașului să folosească mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport alternative ori să aleagă deplasarea pietonală. În acest fel se vor evita blocajele auto în zona centrală a orașului. Acest demers se încadrează și în măsurile specifice proiectului PORTIS, finanțat în cadrul programului Horizon Civitas 2020, în care municipiul Constanța, alături de alte orașe din Europa, promovează mobilitatea urbană durabilă și inovatoare.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Propunere inedită pe Facebook. Constănțenii vor să împodobească buldoexcavatorul din Tomis 3

Publicat

la data de

Scris de

Sute de persoane au răspuns la invitația unui constănțean de a împodobi buldoexcavatorul din Tomis 3, amplasat de ceva vreme la intersecția bulevardului Tomis cu strada Soveja. Organizatorul spune că dacă utilajul tot face parte din viața noastră, ar fi bine să facă parte și din familie! Acesta propune ca împodobirea să aibă loc vineri, 24 decembrie la ora 19:00. Acțiunea este o ironie la adresa faptului că utilajul se află postat în acea intersecție și încurcă traficul rutier. Sursa foto: facebook.com/events

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Tânăr din județul Tulcea, reținut pentru că a dat foc unui autoturism

Publicat

la data de

Scris de

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Dăeni, județul Tulcea, se află un autoturism cuprins de flăcări.

În urma sesizării, la fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Măcin, în vederea stingerii incendiului și o echipă operativă alcătuită din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Secției 2 Poliție Rurală Măcin.

În urma evaluării preliminare, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Măcin au concluzionat faptul că incendiul care a cuprins autovehiculul în cauză a fost provocat cu intenție.

Având în vedere datele și informațiile obținute în cauză, în cursul zilei de astăzi, 3 decembrie, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Dăeni și Ostrov.

În urma activităților desfășurate de polițiști, aceștia au identificat un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Dăeni, județul Tulcea, bănuit de comiterea faptei.

”Cercetările în cauză sunt continuate, luându-se măsura reținerii față de tânărul de 21 de ani, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, la data de 4 decembrie a.c., acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu propunere de arestare preventivă.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

150 de kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii constănțeni

Publicat

la data de

Scris de

Poliţiştii constănțeni desfăşoară, în această perioadă, activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice. În cursul zilei de ieri, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au identificat 150 de kilograme de articole pirotehnice, deținute în mod ilegal. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, în municipiul Constanța, 2 bărbați, de 21, respectiv 29 de ani, care dețineau și ofereau spre vânzare articole pirotehnice de diferite mărci și categorii, nefiind autorizați în acest sens, materialele fiind depozitate într-un autoturism.

Polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, 150 de kilograme de articole pirotehnice (petarde și baterii de jocuri de artificii din categoriile P1, P2, F2 și F3), deținute fără autorizație.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

***

Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile 1 (de exemplu: steluțe, lumânari scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice 2, 3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă (T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.

Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

– Între orele 24.00-06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

– La o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;

– La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

– La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

– În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

– Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

– La o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

– Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;

– Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: