Guvernul a aprobat OUG-ul prin care se va acorda o indemnizație de solidaritate pentru acei pensionari cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat. Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată. De asemenea, pentru aceste categorii de pensionari se va acorda un punct de sprijin, care va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referință (ISR) la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
”Indemnizație lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat.
Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu #handicap, prin care se introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizație lunară de #solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care au și calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.
Prin aceste măsuri se asigură o #protecție socială echitabilă și se consolidează incluziunea acestor persoane astfel încât veniturile să fie majorate anual.
Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată și va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referință (ISR) la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prevede și acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, persoanele cu handicap grav și handicap accentuat care, după data de 1 ianuarie 2025, dobândesc calitatea de pensionar:
• 1 punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap vizual grav și handicap grav;
• 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap accentuat.
Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din ISR.
Noile prestații sociale vor fi acordate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (#ANPIS) pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (#CNPP).”, arată un comunicat al Ministerul Muncii.