Conecteaza-te cu noi

Societate

Indian Wells. Simona Halep revine în circuit cu VICTORIE. Adversară neaşteptată în turul 3

Published

on

Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în turul trei al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, după ce a învins-o pe jucătoarea cehă Kristyna Pliskova, numărul 77 WTA, scor 6-4, 6-4.

Halep, care nu a fost nevoită să joace în runda inaugurală, a obţinut calificarea în turul al treilea la capătul unui meci care a durat o oră şi 15 minute, reuşind să concretizeze prima minge de meci de care a avut parte. De-a lungul întâlnirii, au avut loc nu mai puţin de zece break-uri, şase dintre ele reuşite de Simona Halep şi patru de către cehoaică, transmite mediafax.ro

În turul următor, Halep o întâlneşte pe învingătoarea dintre jucătoarea americană Caroline Dolehide, locul 165 WTA, şi slovaca Dominika Cibulkova, numărul 30 mondial.

Simona Halep, care a ajuns doar până în turul trei la ediţia de anul trecut, şi-a asigurat, astfel, un cec în valoare de 47.170 de dolari şi 65 de puncte WTA. În vârstă de 26 de ani, Halep a câştigat turneul de la Indian Wells în 2015.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions