Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Politica

Inspecția Judiciară verifică zborul privat al șefului Tribunalului Constanța, după dezvăluirile din presă

Published

on

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din mediul politic și de afaceri, Inspecția Judiciară s-ar fi sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor cu privire la potențiala încălcare a normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Amintim că, presa din Capitală a dezvăluit faptul că un judecător al Curții Constituționale a României a călătorit cu avioane private spre Nisa și Mykonos, alături de politicieni și oameni de afaceri.

Printre cei care au zburat cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie se numără judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR, István-Loránt Antal, preşedintele Tribunalului Constanţa, Marius Cătălin Croitoru, dar şi omul de afaceri Gruia Stoica, care are o condamnare penală.

Investigația de presă ridică întrebări despre natura deplasărilor, cine a suportat costurile și în ce context a ajuns Cristian Deliorga să călătorească împreună cu persoane din politică și mediul de afaceri.

Potrivit investigației PressOne, Cristian Deliorga a zburat pe 3 iulie spre Nisa, la bordul unui avion privat, alături de Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, și omul de afaceri Florin Cârstocea.

Cinci zile mai târziu, judecătorul CCR a călătorit din nou cu un avion privat, de această dată cu destinația Mykonos. Printre pasageri s-au numărat fostul premier Victor Ponta, ministrul Muncii, Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, Mihai Daraban și omul de afaceri Gruia Stoica.

Deplasarea spre Mykonos a generat cele mai multe semne de întrebare după ce Mihai Daraban a declarat că avionul a fost plătit de Camera de Comerț și Industrie a României. Ulterior, CCIR a susținut că este o organizație de drept privat și că nu folosește fonduri publice, precizând că deplasarea ar fi avut legătură cu o reuniune cu parteneri din afara Europei.

Investigația arată însă că explicațiile privind evenimentul din Mykonos au fost contradictorii. Într-o primă reacție, biroul de presă al CCIR ar fi transmis că nu are informații despre un asemenea eveniment și că, dacă acesta a existat, nu a fost organizat de Cameră.

Prezența lui Cristian Deliorga în aceste deplasări este cea care amplifică însă controversa. În calitate de judecător al Curții Constituționale, acesta face parte din instituția care are un rol esențial în verificarea constituționalității legilor și în soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională.

Cazul a generat reacții politice și solicitări de explicații privind deplasările și relațiile dintre judecătorul CCR și participanții la aceste călătorii.

Dincolo de explicațiile oferite de cei implicați, rămân întrebări privind cine a plătit efectiv deplasările, care a fost scopul lor și dacă participarea unui judecător constituțional la astfel de călătorii alături de politicieni și oameni de afaceri este compatibilă cu standardele de integritate și aparență de imparțialitate a funcției pe care o deține.

Lista pasagerilor din avionul privat către Mykonos

Lista obținută de NewsCenter.ro cu cei 13 pasageri de la bordul avionului privat din 8 iulie 2026:

Petre-Florin Manole, fost ministru al Muncii;

Cristian Deliorga, judecător al Curții Constituționale;

Victor Ponta, fost prim-ministru;

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății;

Ovidiu Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor;

István-Loránt Antal, senator UDMR;

Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București;

Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet;

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României;

Gabriel Daraban, director comercial al companiei de stat Oil Terminal;

oamenii de afaceri Florin Cârstocea și Ion Virgil Lixandru;

Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța

surse: newscenter.ro

pressone.ro

hotnews.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions