Conecteaza-te cu noi

Actual

Intervenție a pompierilor în județul Tulcea. Zeci de hectare de stuf și vegetație uscată, mistuite de flăcări

Published

on

flacari incendiu tulcea

Salvatorii Stației de Pompieri Babadag au intervenit ieri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și stuf în zona localității Ceamurlia de Jos din jud. Tulcea

Intervenția de noaptea trecută s-a încheiat în jurul orei 00:00.

În urma incendiului au ars aproximativ 50 ha de stuf și vegetație uscată și au fost protejate mai multe locuințe aflate la marginea localității Ceamurlia de jos și obiectivul economic (o cabană vânătorească) aflat în zona în care se manifesta incendiul.

”Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Incendiul s-a manifestat în zona localităților Baia și Ceamurlia de Jos, iar din cauza schimbării direcției din care bătea vântul flăcările s-au propagat în zona de izlaz a comunei Ceamurlia de Jos.

Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru limitarea propagării flăcărilor către gospodăriile de la marginea localității. La fața locului au intervenit 9 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar în zona localității Baia a fost prezent echipajul SVSU Baia.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions