Conecteaza-te cu noi

Politica

Interviu Claudiu-Iorga Palaz (PMP): „Salvarea cetatății Capidava a fost o provocare pentru mine“

Published

on

Candidatul PMP la Primăria Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a oferit un interviu pentru Ordinea.ro în care a vorbit despre activitatea sa în funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, pe care a deținut-o din 2016, dar și viziunea PMP în ceea ce privește județul.

Reporter (Rep.): La ce se refera politica de infrastructura județeană din programul dvs? Ce elemente de infrastructura aveți în vedere?

Claudiu Palaz (C.P.): Referitor la obiectivele mele privind modul de îmbunătățire a infrastructurii județene, fac precizarea că insist în continuare pentru încheierea unui raport juridic cu transportatorii pentru a reuși să impunem acestora respectarea unor condiții decente de transport persoane pentru cetățeni, respectarea programului de transport și, implicit, a orelor când trebuie să fie în stații, folosirea pentru transport a unor vehicule civilizate și noi și nicidecum mijloace de transport nesigure, care să nu îndeplinească condițiile pentru o astfel de activitate.

Rep. În mandatul 2016-2020 nu ați avut atribuții directe în domeniul sanitar și totuși ați făcut câteva demersuri. Ce intenții vor avea consilierii județeni ai PMP în 2020-2024?

Advertisement

C.P. Din punct de vedere medical, consider că reprezintă o prioritate modernizarea Unității de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanta și, totodată, mărirea UPU, având în vedere că la aceasta data condițiile de primiri urgente sunt destul de neprimitoare pentru cei care apelează la ele și, nu de multe ori, cei care ajungem acolo suntem nevoiți să ne simțim că în autobuz. Practic, unele dintre prioritățile din mandatul 2020-2024 vor fi eficientizarea actului medical, intervenția rapida și decongestionarea unităților sanitare, iar un alt proiect care vine în sprijinul acestui demers vă fi înființarea unui spital de convalescenta care să preia din fluxul de pacienți, mai exact să îi preia pe acei pacienți care au suferit intervenții chirurgicale și mai au nevoie numai de îngrijire medicală de bază.

Rep. În 2016 cine auzea de Capidava se gândea automat la dosare penale, faianță și gresie. Cum ați reușit deblocarea proiectului și transformarea cetății într-un obiectiv turistic?

C.P. Consider că astfel de obiective istorice la nivelul județului Constanta, care vor fi puse în valoare, vor duce la dezvoltarea turismului în județul nostru. Sunt foarte mulți turiști care nu vin numai pentru mare, ci și pentru a vizita vestigii istorice care, spre norocul nostru, în județul Constanta sunt nenumărate. Tot prin prisma aceasta am în vedere și reabilitarea și punerea în valoare a Cetății și Muzeului de la Adamclisi. Bisericuțele de creta de la Murfatlar reprezintă o prioritate în intenția mea de reabilitare a obiectivelor cu valoare istorică. Legat de cetatea Capidava vă pot preciza că a fost o provocare pentru mine salvarea acestui proiect și reabilitarea lui finala. Astăzi, cetatea Capidava este un obiectiv turistic complet reabilitat și de excepție al județului Constanta.

Rep. Trebuie să recunoaștem că județul nostru este vizitat de turiști preponderent în sezonul estival, datorita Marii Negre. Ce propuneri aveți pentru a atrage turiști și în restul anului?

C.P. În afara de a fi prezenți în județul Constanta doar pentru mare, consider că este necesara și dezvoltarea unor activități care să completeze activitățile estivale. Și aici mă refer la crearea unor posibilități de recreere și de divertisment pentru turiști, pe lângă cele de vizitare a obiectivelor turistice de care am amintit anterior. Realizarea unui circuit off-road și mountain-bike în cariera de la Adamclisi, o locație superbă și astăzi lăsată în paragina, transformarea zonei din jurul lacului de creta de la Murfatlar într-o zonă de divertisment și realizarea unui zoo-safari de-a lungul văii ce leagă satul Petroșani de fostul sat Poieniță, vor aduce un plus turismului constănțean deoarece cei care vor veni la mare vor putea să facă și alte activități în afara de cele clasice de bronzat și de făcut baie în Marea Neagră. Chiar și pentru constănțeni, nu numai pentru turiști, dezvoltarea unor zone de agrement în județul Constanta este pusa că prioritate în programul meu electoral și aici mă refer la terenul de la marginea comunei Cumpănă unde sunt depozitele de pământ ale Canalelor Navigabile și care se pot amenaja în zone de agrement și de recreere. Iar toate aceste obiective nou create ar contribui la dezvoltarea zonelor, la creșterea nivelului de trai, la îmbunătățirea infrastructurilor.

Advertisement

Rep. Ați declarat în cadrul unei conferințe că sunteți singurul ales din județul Constanta care a stat de vorba cu Asociația Elevilor. La ce concluzii ați ajuns?

C.P. Într-adevăr, sunt singurul ales din județul Constanta care a stat de vorba cu reprezentanții Asociației Elevilor, sunt singurul care nu m-am lăudat cu vreo poza cu ei în încercarea de a-i atrage de partea mea sau de a-i face pe ei, fără să știe, să pozeze în agenți electorali ai mei. Ne-am întâlnit, am stat de vorba și abia după ce am studiat cu atenție propunerile lor le-am cuprins în programul electoral pe cele mai pertinente. Sunt multe de rezolvat și dezvoltat în județul Constanta în ceea ce privește domeniul educațional. Putem porni chiar de la rata mare a abandonului școlar, aspect pe care am vrut să îl rezolv chiar din timpul ultimei ședințe de CJ din mandatul 2016-2020, unde m-am lovit de nepăsare, că să nu spun incompetenta. Însă, susținerea cu 50% a cheltuielilor de transport pentru elevi este un demers pe care îl voi susține pentru ducere la îndeplinire și în noul mandat, în acest sens facilitând deplasarea acestora către scoală și, implicit, scăzând rata abandonului școlar. Totodată, mă voi implica în sprijinirea unor proiecte de practica școlară și proiecte care să contribuie la integrarea tinerilor pe piață muncii, dar voi și susține dotarea tuturor școlilor cu sisteme de acces (rampe, lifturi, grupuri sanitare dotate corespunzător) care să asigure școlarizarea pentru elevii cu dizabilități.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța
– Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro
– CUI mandatar financiar coordonator: 21200020

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions