Conecteaza-te cu noi

Politica

INTERZICEREA centralelor de apartament pe gaz intră în linie dreaptă. Ministrul Barna a făcut anunțul

Published

on

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că, săptămâna viitoare, va prezenta coaliţiei un draft al legii privind eliminarea centralelor de apartament. Dacă propunerea va fi susţinută de coaliţie, proiectul de lege va intra pe circuitul de avizare.

„Centralele de apartament existente nu pot fi afectate de nicio reglementare legală şi nici retroactiv nu se mai poate face mai nimic sau este foarte greu să revenim la sisteme centralizate acolo unde toţi s-au debranşat şi fiecare apartament are propria centrală”, a spus ministrul Mediului la Europa FM.

Barna a precizat că pentru case se va merge în continuare pe centrale individuale.

„Eu mă bucur nespus de mult că sunt oraşe care deja gândesc la fel ca Ministerul – Clujul, Braşovul. În aceste oraşe sunt decizii luate de municipalitate fără să fie obligatorii, stabilite prin lege. Săptămâna trecută, domnul primar Boc m-a anunţat că în Consiliul Municipal s-a luat această decizie şi toate construcţiile care au mai mult de şase apartamente au obligaţia de a monta centrală comună”, a declarat public Tanczos Barna.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions