Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța pregătește un program special pentru public cu ocazia „Zilelor Constanței”, evenimentele urmând să se desfășoare în perioada 21 – 24 mai 2026, în cadrul secțiilor instituției.
Constănțenii și turiștii care vor trece pragul complexului vor putea participa la o serie de activități interactive, culturale și educative, gândite pentru toate categoriile de vârstă. Potrivit organizatorilor, programul va include tururi virtuale, ghidaje tematice, demonstrații de planetariu și activități de observații astronomice, coordonate de specialiștii instituției.
Evenimentul își propune să aducă publicul mai aproape de știință, natură și patrimoniul cultural local, prin experiențe interactive desfășurate în cadrul secțiilor Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Reprezentanții instituției spun că inițiativa face parte din misiunea de promovare a educației, cercetării și culturii științifice în rândul publicului larg.
Manifestările sunt dedicate comunității constănțene și se înscriu în seria evenimentelor organizate pentru marcarea Zilelor Constanței.
Accesul publicului va fi GRATUIT!