Conecteaza-te cu noi

Administratie

Investiții de milioane de euro în comuna Castelu

Published

on

Administrația publică din Castelu are în derulare mai multe investiții în cele două localități ale comunei, Castelu și Nisipari, care se ridică la câteva milioane de euro. Printre proiectele cum fonduri europene care se află în derulare se numără modernizarea și dotarea Căminului Cultural din localitatea Nisipari, modernizare drumuri de interes local în comuna Castelu, modernizare strada Gării și strada Bisericii din localitatea Castelu și amenajarea unui spațiu public de recreere pentru populația rurală în satul Nisipari.

O atenție deosebită în ultimii patru ani a fost acordată educației, care a reprezentat o prioritatea zero pentru administrația locală din comuna Castelu. De aceea, autoritățile locale au investit sume importante de bani în crearea de condiții moderne de studiu pentru copiii din cele două localități ale comunei, Castelu și Nisipari. În această idee, a fost modernizată și dotată grădinița din localitatea Castelu. Acest proiect are valoarea totală de 2,7 milioane de lei. Vorbim de fonduri atrase de administrația locală de la Guvernul României. Grădinița a funcționat într-un imobil vechi, însă grație acestui proiect copiii din Castelu au o grădiniță nouă cu patru săli de grupă, o sală multifuncțională, cancelarie, încăpere pentru programul cornul și laptele, cabinet pentru asistentul medical și spații de depozitare și de odihnă. Viceprimarul comunei, Antoneta Prodan, spune că noua grădiniță oferă condiții la standarde europene. În paralel cu amenajarea noii grădinițe din Castelu, în Nisipari, Primăria construiește și o grădiniță cu patru săli în satul Nisipari. Proiectul este finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Operațional Regional. Execuția lucrării va costa 1.314.651,89 de lei.

O altă investiție majoră a Primăriei Castelu vizează modernizarea a 17 străzi din cele două localități ale comunei, cu o lungime totală de 8,334 km. Modernizarea celor 17 străzi din comună constă în asfaltarea în două straturi pe zonele pietruite și din pământ și turnarea unui strat de asfalt de uzură pe zonele cu asfalt existent, care prezintă numeroase degradări, fisuri longitudinale și transversale. Pentru apele pluviale s-au propus șanțuri/rigole din beton și pământ, astfel încât apele pluviale și micile ravene existente să nu afecteze structura drumului proiectat. Proiectul de modernizare a drumurilor din comuna Castelu este finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.121.703 de euro, din care 895.674 de euro reprezintă finanţare publică prin PNDR şi 226.029 Euro reprezintă cofinanţarea beneficiarului, adică a Primăriei Castelu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions