Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Iohannis a semnat decretele de numire ale Simonei Bucura și Nataliei Intotero la Ministerul Familiei și, respectiv, Ministerul Muncii

Published

on

iohannis legile educatiei

Președintele Iohannis a semnat miercuri decretele prin care se numește în funcția de membru al Guvernului Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și cel de numire al Nataliei-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iulie 2023, următoarele decrete:

Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii și solidarității sociale;

Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 14:00, la Palatul Cotroceni“, informează Administrația Prezidențială.

Cine este Natalia Intotero, la Ministerul Familiei

Natalia Intotero va fi noul ministru al Familiei, după demisia Gabrielei Firea. Intotero este deputat PSD la al treilea mandat și conduce în prezent comisia de învățământ. Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuarie 1976, la Brad.

Natalia Intotero a absolvit Liceul pedagogic ”Sabin Drăgoi” Deva (1990-1995), apoi cursurile Colegiului de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara (1999-2002) şi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Engleză (2002-2006), obţinând diploma de profesor, potrivit site-ului www.cdep.ro.

Cine este Simona Bucura-Oprescu, la ministrul Muncii

Simona Bucura-Oprescu la Ministerul Muncii în locul demisionarului Marius Budăi. Simona Bucura-Oprescu este deputată PSD de Argeș, aflată la al treilea mandat. Este de profesie economistă și are studii postuniversitare la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, potrivit CV-ului său oficial. Ocupă funcția de secretar executiv al filialei PSD Argeș.

S-a remarcat anul trecut cu un discurs susținut în fața ambasadorului chinez Sa Han Chunlin, care a vizitat în luna decembrie județul Argeș. Simona Bucura Oprescu a afirmat că România ar avea un parteneriat strategic cu China, ceea ce este fals.

De asemenea, ea a cerut Chinei să deschidă și la Pitești un institut Confucius. Aceste institute sunt considerate în occident drept bastioane ale spionajului chinez, iar guvernele din Marea Britanie și Irlanda au dispus închiderea acestora.

Sursa: hotnews.ro, G4Media.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions